”Bani gratis” oferiți în Germania. Proiectul prin care autoritățile acordă oamenilor 1.200 € fără ca aceștia să muncească

×
Publicitate

De luna aceasta, peste 100 de oameni vor încasa vreme de trei ani suma de 1.200 de euro lunar. În schimb, ei vor trebui doar să răspundă la o serie de chestionare.

Mai bine de două milioane de oameni au aplicat pentru acest venit acordat gratuit, în cele din urmă au fost aleşi 122. Începând din 1 iunie 2021 ei vor primi în fiecare lună 1.200 de euro, scrie Deutsche Welle.

Evoluţia proiectului-pilot este cercetată ştiinţific pentru a vedea impactul introducerii unui venit de bază necondiţionat (VBN).

Cum va decurge proiectul

 

Participanţii nu au trebuit să prezinte dovezi că sunt nevoiaşi şi au voie să muncească cât vor de mult sau de puţin pe întreaga durată a proiectului. Nu au altă obligaţie faţă de finanţatori "decât să completeze în cei trei ani cât durează studiul şapte chestionare online".

Alţi 1.380 de oameni completează la fiecare şase luni chestionarele fără a încasa venitul de bază ci doar o compensaţie bănească pentru efortul depus. Selecţia s-a făcut la voia întâmplării.

Banii provin de la aproximativ 150.000 de donatori privaţi şi beneficiarii nu trebuie să-i impoziteze. Ei corespund unui cadou în bani în valoare de 43.200 de euro pentru fiecare participant.

În total suma se ridică la aproximativ 5,2 milioane de euro. Întreg proiectul a fost iniţiat de o asociaţie de utilitate publică din Berlin.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62193393
Economia Muntenegrului, la un pas de colaps din cauza autostrăzii construite de chinezi: 1 miliard de dolari, pentru 40 de km

Un proiect faraonic de construire a unei autostrăzi în Muntengeru, în valoare de aproape un miliard de dolari, ameninţă să ducă la prăbuşirea economiei acestei mici ţări balcanice, comentează AFP miercuri.

62193385
În Mexic, cartelurile de droguri îi vânează și îi ucid pe polițiști la ei acasă

Cartelul Jalisco, cunoscut pentru acțiunile sale violente, a răspuns politicii Guvernului Mexicului, promovată sub sloganul ”îmbrățișări, nu gloanțe”, cu propria sa politică.

62193378
Lukaşenko: Dacă este nevoie, armata rusă poate ajunge în 24 de ore în Belarus

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că la întâlnirea de săptămâna trecută cu şeful statului rus Vladimir Putin nu au fost abordate chestiuni precum eventualitatea unor transferuri de trupe ruseşti în Belarus.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.