Avertisment MAE: Atenţionare de călătorie pentru Danemarca. A fost emis cod roșu

62395869
Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Danemarca, țără vizată de mai multe avertismente meteorologice.

 

Meteorologii din Danemarca au emis un cod roşu de creştere a nivelului apei în partea de sud a zonei urbane Lillebælt, partea de vest a Mării Baltice şi zona din jurul golfului Køge.

De asemenea, autorităţile au emis un cod galben de furtună pentru o mare parte a ţării, fiind prognozat un volum de ploi abundente pentru teritoriul întregii ţări.

„Vântul va ajunge la rafale de furtună, cel mai accentuat în partea de sud a ţării. Ploi abundente sunt prognozate până sâmbătă, 21 octombrie 2023, cu risc de inundaţii în zonele de coastă joase din Sydøstjylland, Sydvest şi în Sydfyn. Nivelul apei va creşte cel mai pronunţat în partea de sud a oraşului Lillebælt, în arhipelagul Sydfyn, coasta de sud a Lolland-Falster şi zona din jurul golfului Køge”, precizează MAE.

Pentru informaţii actualizate pot fi consultate paginile de Internet ale Institutul Danez de Meteorologie: https://www.dmi.dk/varsler/ .

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români să respecte recomandările autorităţilor daneze. Aceştia pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Copenhaga: +4539464363, +4539464774, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor web: https://www.meteoalarm.org, https://copenhaga.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62395868
Primele camioane cu ajutoare au intrat în Fâșia Gaza. Punctul de frontieră Rafah a fost apoi imediat închis
Primele camioane cu ajutoare umanitare pentru Fâşia Gaza au început să traverseze sâmbătă punctul de trecere al frontierei Rafah, din Egipt, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană, transmite dpa.
62395807
Bilanțul tragic al jurnaliştilor care au murit în conflictul dintre Israel şi Hamas
Peste 20 de jurnalişti au fost ucişi de la izbucnirea luptelor dintre Israel şi Hamas.  
62395422
Avertisment din partea Israelului. ONU cere evacuarea şcolilor. „Nu mai sunt sigure”
Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) a cerut, vineri, evacuarea mai multor şcoli ale sale în care palestinienii s-au refugiat în oraşul Gaza.