Milioane de euro ascunse în camera unui palat. Doar președintele avea cheia

62075735
AFP

Omar al-Bashir, îndepărtat de la conducerea Sudanului printr-o lovitură de stat, în aprilie, era singura persoană cu acces la camera din Palatul Prezidențial în care era ținută o sumă de bani uriașă, atât în valută, cât și în moneda națională.

Anunțul a fost făcut de un fost șef al cabinetului prezidențial, la ultimul termen în procesul cel vizează pe Omar al-Bashir.

Martorul a mai declarat că el însuși a predat 10,65 de milioane de euro mai multor persoane și instituții, inclusiv liderului adjunct al forțelor paramilitare sudaneze și Universității Internaționale din Africa, ce are sediul în capital Sudanului.

Bashir, îndepărtat de la putere în aprilie, printr-o lovitură de stat, este acuzat de corupție și deținere ilegală de valută, notează CNN.

Fostul lider sudanez a fost închis în același penitenciar din capitala Khartoum în care au fost ținute generații întregi de disidenți.

„Al-Bashir era singurul care avea cheia de la camera în care au fost găsiți banii. Misiunea mea era doar să duc banii gheață, după cum îmi ordona al-Bashir”, a declarat în fața instanței general-maior Yassir Bashir, care a condus oficiul președintelui în perioada 2015 – 2018.

El a precizat că i-a dat 5 milioane de euro lui Abdul Rahim Dagalo, șef adjunct al forțelor paramilitare sudaneze, al cărui frate conduce trupele și care era considerat cel mai influent general din țară.

Lider al trupelor paramilitare, Mohammed Hamdan Dagalo, a fost de față în timp ce fratele lui primea banii, a mai susținut martorul. El a prezentat instanței chitanțe cu toate sumele predate, mai puțin cu aceste 5 milioane de euro, susținând că nu i s-a dat documentul în cauză.

El a mai dat alte 4,5 milioane de euro administrației universității, care era condusă mai ales de oameni din partidul lui al-Bashir, și a susținut că a mai primit ordin să dea personalului militar și civililor 200.000 de euro pentru „tratament”.

Un alt doilea martor, care este contabil la universitate, a confirmat primirea a 4,5 milioane de euro. Lui i s-a spus că banii reprezintă un „sprijin” acordat de către președinte.

Un nou termen de judecată urmează să aibă loc sâmbătă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Nou bilanț al uraganului Dorian. 45 de persoane și-au pierdut viața, în Bahamas

Cel puțin 45 de persoane au murit, în Bahamas, ca urmare a trecerii Uraganului Dorian. Totodată, multe persoane sunt date dispărute, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților.

Un mort și 13 răniți după explozia unei tigăi la un târg culinar din Germania

O femeie în vârstă de 67 de ani a decedat în urma rănilor suferite în urma unei explozii produse în weekend la un târg culinar tradiţional organizat în regiunea Siegerland din vestul Germaniei.

„Lanț uman” în Hong Kong. Elevii din peste 120 de școli au luat parte la „drumul libertății”

Mai mulți elevi din peste 120 de școli din Hong Kong au luat parte la o acțiune numită „drumul libertății”, înainte de începerea cursurilor.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.