Autorităţile sanitare franceze recomandă ca a treia doză să fie administrată odată cu vaccinul antigripal

62209083
Getty

Autorităţile sanitare franceze au recomandat luni administrarea persoanelor vulnerabile a dozei de ranfort împotriva COVID-19, simultan cu vaccinul antigripal, relatează EFE.

Înalta Autoritate Sanitară franceză (HAS) notează într-un comunicat că utilizarea simultană nu presupune niciun risc şi a estimat că administrarea celor două vaccinuri împreună "este o soluţie pentru a optimiza acoperirea vaccinărilor împotriva acestor două epidemii".

Până duminică, 50,3 de milioane de persoane au primit în Franţa cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, reprezentând 74,7 % din populaţia totală, în timp ce 48,2 de milioane de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

Potrivit HAS, campania de vaccinare împotriva gripei începe pe 26 octombrie.

Persoanele prioritare pentru a primi acest vaccin sunt aceleaşi cărora trebuie să le fie administrată doza suplimentară de anti-COVID-19, după şase luni de la cea de-a doua doză, şi care aparţin categoriilor cu risc de a dezvolta o formă severă a acestei boli.

Atunci când sunt administrate cele două vaccinuri împreună, HAS recomandă să fie făcute fiecare într-o mână diferită.

Organismul sanitar a reamintit că această recomandare a fost luată ţinând cont de datele ştiinţifice actuale şi de contextul epidemiologic francez, astfel încât ar putea fi revizuită în funcţie de evoluţia situaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62212830
Cum arată Afganistanul la o lună și jumătate de când talibanii au preluat puterea
La o lună și jumătate de când talibanii au preluat puterea, în Afganistan revin legile islamice dure. Jurnaliștii locali sunt bătuți, amenințările cu moartea sunt tot mai dese și mulți localnici caută să fugă din acest iad.
62211084
Alegeri legislative în Germania. Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel
Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane.
62210253
Papa avertizează asupra utilizării ''fără scrupule'' a reţelelor de socializare de către tineri
Papa Francisc a avertizat luni că mulţi dintre aşa numiţii "nativi digitali" utilizează "fără scrupule" reţelele de socializare ca pe un "nou câmp de luptă" pentru a răspândi "ştiri false şi a-şi distruge adversarii", relatează EFE.