Autoritățile din Europa îndeamnă populația să sărbătorească Paștele în familie. Merkel: „Știu că este o mare dezamăgire”

×
Publicitate

Se apropie Paștele catolic. În cele mai multe ţări din vestul Europei sunt în vigoare măsuri de restricţie, iar autoritățile îndeamnă populația să rămână acasă și să sărbătorească în familie.

Se apropie Paștele catolic. În cele mai multe ţări din vestul Europei sunt în vigoare măsuri de restricţie, iar autoritățile îndeamnă populația să rămână acasă și să sărbătorească în familie.

Mai ales că situaţia este critică în multe locuri. Polonia, de exemplu, a raportat peste 35 de mii de noi cazuri de infectare și 621 de decese în 24 de ore.

Pe de altă parte, poliția belgiană a dispersat cu tunul de apă și gaze lacrimogene mii de tineri adunați pentru un fals concert început ca o păcăleală de întâi aprilie.

Vreo 5.000 de tineri belgieni s-au adunat, într-un parc din Bruxelles, nesocotind măsurile pentru combaterea Covid-19. Credeau că vor asista la un concert, cu un DJ faimos, însă presupusul eveniment fusese anunţat pe reţelele de socializare ca o păcăleală de 1 aprilie. Când a apărut poliţia, pe jos şi călare, unii din mulţime au început să scandeze „libertate” şi să arunce cu proiectile improvizate. Patru turbulenţi au fost arestaţi, iar câţiva poliţişti şi manifestanţi au fost răniţi.

Belgienii se pregătesc de un Paste fără întâlnirile şi sărbătoarea de altă dată, cu prietenii şi cu familia extinsă. Autorităţile repetă insistent indemnul „staţi acasă”. Grand Place din inima Bruxelles-ului, de obicei înţesată de lume, este aproape pustie în aceste zile. Nici în Galerie de la Reine nu mai e forfota de altă dată, lipsesc turiştii, dar şi localnicii care să admire vitrinele cu ciocolată şi aranjamentele special create pentru Paste.

Localnic: „Ştiţi ceva? Ciocolata aduce mereu bucurie, îi face pe oameni fericiţi. Dar cuvântul „tristeţe” este, cred, cel mai potrivit pentru a descrie situaţia. Ar trebui ca aceste locuri să fie pline de viaţă, oamenii să se bucure de primăvară. Nu mai e nimeni, nu sunt turişti. Nu poţi merge la restaurant, la o cafenea”.

Zilnic, 5.000 de oameni, în medie, sunt testaţi pozitiv la coronavirus în Belgia. La spitalul universitar din Bruxelles nu mai sunt paturi pentru bolnavii de Covid.

Dr. Marc Noppen: „Este destul de alarmant. Ieri a fost o zi foarte grea, am fost nevoiţi să transferăm 17 pacienţi, pentru că la noi este plin până la refuz”.

La rândul său, cancelarul Angela Merkel i-a îndemnat pe germani să-şi petreacă sărbătorile într-un cerc restrâns, să respecte toate regulile de distanţare şi să nu călătorească decât dacă este absolut necesar.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Din păcate, va trebui să avem încă un Paște cu restricții. Știu că este o mare dezamăgire. Cu toții ne dorim mai multă libertate de Paști. La urma urmei, pandemia durează de atât de multă vreme şi am suportat luni de restricţii grele. Nu trebuie să-i lăsăm singuri pe medici şi asistenţi, trebuie să îi susținem prin comportamentul nostru. Doar aşa putem încetini şi opri creşterea numărului de infectări”.

În ultimele 24 de ore, Germania a raportat 24.300 de noi cazuri de COVID şi 201 decese, iar populaţia se arată tot mai revoltată în legătură cu ritmul lent de imunizare anti-COVID, în condiţiile în care sub 30% dintre nemţi au primit cel puţin o doză.

Pe de altă parte, Comisia pentru vaccinare din Germania a recomandat ca persoanele sub 60 de ani, cărora li s-a administrat prima doză din vaccinul anti Covid de la Astrazeneca, să primească, la rapel, o doză dintr-un vaccin mesager ARN, adică Pfizer sau Moderna.

Zilele trecute, Germania a decis ca vaccinarea cu AstraZeneca să continue doar pentru persoanele de la 60 de ani în sus, din cauza riscului unor efecte secundare foarte rare, dar severe, de tromboză, la persoanele mai tinere.

Potrivit Autorităţii de reglemntare din Marea Britanie, s-au înregistrat 30 de cazuri de cheaguri de sânge după administrarea a 18 milioane de prime doze de vaccin AstraZeneca în Regatul Unit.

Directorul centrului bulgar pentru boli infecţioase a găsit un „remediu natural” împotriva apariţiei cheagurilor de sânge. I-a sfătuit pe bulgari să mănânce roşii, imediat după inocularea cu serul anti Covid, pentru că previn coagularea sângelui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Vechile morminte din Brazilia, golite pentru a face loc numărului uriaș de victime Covid-19

Cel mai mare oraș din Brazilia a accelerat eforturile de a elibera vehicule morminte, pentru a face lor numărului tot mai mare de victime ale pademiei de COVID-19.

NASA vrea să trimită în spațiu o navă care va explora un asteroid evaluat la 10 cvintilioane de dolari

NASA a început oficial asamblarea finală a navei sale spațiale Psyche pe care o va trimite să exploreze un asteroid cu același nume cu o valoare estimată la 10 cvintilioane de dolari, relatează MSN.

Regina Elisabeta a II-a, vaccinată cu doza de rapel înainte de prima ei apariţie publică din 2021. Monarhul nu a purtat mască

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a primit cea de-a doua doză a unui vaccin anti-COVID-19 înainte de prima ei apariţie publică din 2021, la care suverana britanică a participat fără să mai poarte o mască de protecţie.

Recomandări
Ro-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în apropierea României. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.