Atacul unei drone ruseşti la Kiev a avariat o clădire de apartamente. Patru persoane au fost rănite

62478114

Rusia a atacat Kievul cu drone în noaptea de 29 octombrie, rănind patru persoane, au raportat autorităţile, potrivit Kyiv Independent.

Patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost spitalizată, potrivit Serviciului de urgenţă de stat al Ucrainei. Cincisprezece persoane au fost evacuate de la locul atacului.

Resturi de la o dronă rusească au lovit o clădire de apartamente din districtul Solomyanskyi din Kiev în primele ore ale zilei de 29 octombrie, provocând un incendiu, a declarat primarul Vitali Klitschko Potrivit lui Klitschko, atacul a deteriorat o conductă de gaz, iar alimentarea cu gaz a fost întreruptă.

Maşinile din apropiere şi o clădire comercială au luat foc, de asemenea, în urma atacului dronei. Serhii Popko, şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, a declarat că serviciile de urgenţă au fost trimise la locul atacului din cauza depresurizării sistemului de gaze. Incendiul de la faţa locului a fost stins, a spus el.

Rusia a intensificat atacurile aeriene împotriva oraşelor dens populate din Ucraina. Alte lovituri ruseşti din 28-29 octombrie au vizat Kharkiv şi Kryvyi Rih, omorând mai multe persoane şi rănind peste 20.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62494121
Israel va folosi un laser de apărare antirachetă. Iron Beam ”anunță începutul unei noi ere în război”

Israel va folosi de anul viitor un laser de mare putere pentru a doborî rachete, sistemul Iron Beam fiind prezentat drept arma care ”anunță începutul unei noi ere în război”.

62430805
Cum se folosea de ONU un ucrainean în vârstă de 34 de ani care spiona pentru Rusia. Informațiile furnizate Moscovei

Ucraina a anunţat, luni, arestarea unui bărbat care ar fi spionat pentru Rusia în timp ce se dădea drept voluntar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe linia frontului, potrivit serviciului de securitate al Kievului, relatează POLITICO.

62429689
Motivul pentru care tot mai mulți americani se retrag din registrele de donatori de organe. „Consecințe catastrofale”

Experții în transplanturi observă o creștere a numărului de persoane care își revocă înregistrările de donator de organe.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.