Atacatorul de la Magdeburg ”nu corespunde niciunui profil cunoscut”. A acționat ca un terorist islamist, deși urăște islamul

×
Publicitate

Guvernul german a promis duminică o anchetă rapidă şi detaliată pentru a clarifica eventualele erori ale autorităţilor în prevenirea atacului cu maşină-berbece comis vineri la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, situat în nord-estul Germaniei.

Anchetele autorităţilor din domeniul securităţii ”sunt desfăşurate într-un ritm susţinut”, a declarat ministrul de interne german Nancy Faeser, într-un comunicat.

Atacul de la Magdeburg s-a soldat, până în prezent, cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi.

”Opiniile şi declaraţiile suspectului vor fi examinate, la fel ca indiciile şi procedurile diferitelor autorităţi şi ale justiţiei, în scopul tragerii concluziilor corespunzătoare”, a subliniat Nancy Faeser.

Obiectivul este de a realiza un portret acestui presupus autor ”care nu corespunde niciunui profil cunoscut”, cu ajutorul Biroului federal al poliţiei şi autorităţilor locale.

Suspectul ”a acţionat într-o manieră incredibil de crudă şi brutală, în maniera unui terorist islamist, deşi ideologia sa pare a fi cea a unui opozant al islamului”, a spus ministrul de interne german.

Nancy Faeser şi alţi înalţi funcţionari vor fi audiaţi în 30 decembrie de comisia pentru afaceri externe a Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german).

Serviciile secrete saudite au avertizat de un an Germania cu privire la Taleb Jawad al-Abdulmohsen

Prezent în faţa unui judecător sâmbătă seară, suspectul a fost plasat în arest preventiv.

Potrivit revistei Der Spiegel, serviciile secrete saudite i-au avertizat acum un an pe omologii germani (BND) în legătură cu Taleb Jawad al-Abdulmohsen, după ce acesta postase pe X (fostul Twitter) un mesaj în care ameninţa Germania că va plăti un ”preţ” pentru tratamentul aplicat refugiaţilor saudiţi.

În 2013, el fusese condamnat la plata unei amenzi la Rostock, pentru ”tulburarea ordinii publice şi ameninţări cu comiterea de crime”.

În ajunul atacului, psihiatrul saudit a ignorat o convocare judiciară la Berlin, unde era urmărit pentru ultraj într-un comisariat ce refuzase să îi înregistreze o plângere.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62313256
Giorgia Meloni: „Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare”
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar.
62151663
Un om al străzii care a moștenit 42.000 de euro s-a îmbătat și și-a pierdut banii într-o gară germană. Cum i-a recuperat
Un om al străzii care a moştenit o importantă sumă de bani, s-a îmbătat şi şi-a pierdut banii într-o gară din Germania, conform unui anunţ făcut sâmbătă de poliţia federală, transmite duminică DPA.
62507067
Momentul în care un băiețel de opt ani și-a salvat colegul de clasă, după ce se înecase cu mâncare. „Eram îngrozit”. VIDEO
Un elev de clasa a treia din Arizona este considerat un erou după ce a salvat viața unui coleg de clasă.