Atac ucigaș în Israel. Teroriștii au deschis focul într-un autobuz. Bilanțul a ajuns la 6 oameni morți și 21 răniți

62573115
Agerpres

Cel puțin 6 oameni au fost uciși și 16 au fost răniți, într-un atac armat sângeros, care a vizat o stație de autobuz din Ierusalim.

Gruparea teroristă Hamas, cu care armata Israelului luptă în Gaza, a anunțat că atacul a fost comis de „luptători palestinieni pentru rezistență”, dar nu l-a revendicat formal.

Teroriștii au deschis focul asupra civililor într-un autobuz, la intersecția Ramot din capitala israeliană Ierusalim, luni dimineață.

Patru persoane au fost declarate decedate la fața locului, printre care un bărbat în vârstă de 50 de ani și trei bărbați în vârstă de 30 de ani. A cincea persoană, o femeie în vârstă de 50 de ani, a fost declarată decedată la Centrul Medical Shaare Zedek.

Cel puțin 21 de persoane au fost rănite la fața locului și transportate la trei centre medicale diferite, printre care Shaare Zedek și Centrele Medicale Universitare Hadassah din Ein Kerem și Mount Scopus.

Potrivit paramedicilor citați de BBC News, serviciul de ambulanță Magen David Adom a identificat unele dintre victime ca fiind un bărbat în vârstă de 50 de ani și trei bărbați în vârstă de 30 de ani.

soldati, Israel, Ierusalim

Cinci persoane cu răni prin împușcare au fost transportate la spitalele locale, iar alte câteva au fost rănite de cioburile de sticlă, a adăugat acesta.

Poliția israeliană a declarat că atacul a avut loc la Ramot Junction, situat la periferia nord-vestică a orașului. Aceasta a adăugat că „doi teroriști au fost neutralizați”.

soldati, Israel, Ierusalim

Postul de televiziune israelian Channel 12 a relatat că atacatorii au urcat într-un autobuz și au deschis focul, înainte ca un soldat să îi împuște.

De semenea, mai mulți civili aflați în stația de autobuz au ripostat și au deschis focul asupra atacatorilor.

Teroriștii au fost uciși la fața locului. Ei aveau vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și proveneau din orașele din periferia Ramallah, El-Kubeiba și Katanna.

Jihadul Islamic Palestinian și Hamas au lăudat atacul, notează Jerusalem Post.

În plus, a fost arestat un rezident din estul Ierusalimului, suspectat că i-a dus pe teroriști la stația de autobuz. 

Niciun grup armat nu și-a asumat imediat responsabilitatea pentru atac.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu efectuează o evaluare a situației împreună cu șefii instituțiilor de securitate în urma atacului.

Serviciile de transfuzie sanguină MDA furnizează aproximativ 60 de unități și componente de sânge spitalelor în care au fost evacuate victimele.

Toate punctele de intrare și ieșire din Ierusalim au fost închise, în timp ce se desfășoară o ”vânătoare de oameni” pentru identificarea teroriștilor.

Ce spun martorii

„Când am ajuns, am văzut oameni zăcând inconștienți pe șosea, pe marginea drumului și pe trotuarul de lângă o stație de autobuz. Erau multe distrugeri, sticlă spartă pe jos și multă agitație. Am început să acordăm îngrijiri medicale răniților și în prezent continuăm să îi tratăm și să îi transportăm la spitale.”

„Am început imediat să acord îngrijiri medicale unei femei de aproximativ 70 de ani care avea leziuni penetrante la partea superioară a corpului”, a spus paramedicul MDA Shlomi Levy.

„Cu ajutorul echipajelor de prim ajutor MDA care au ajuns rapid la fața locului, ea a fost evacuată de o unitate mobilă de terapie intensivă MDA la spital, în stare gravă. După evacuare, am continuat să tratez o femeie de aproximativ 40 de ani. Era conștientă și avea răni prin împușcare la partea superioară a corpului. I-am acordat îngrijiri de urgență și am evacuat-o la spital, unde a fost internată în stare stabilă.”

„Este foarte grav”, a declarat paramedicul Fadi Dkaidek. „Am sosit cu forțe numeroase și am început imediat să triajăm răniții și să acordăm îngrijiri medicale mai multor victime cu leziuni de diferite grade, inclusiv cazuri grave și critice. Răniții zăceau pe șosea și pe trotuar lângă o stație de autobuz, unii dintre ei fiind inconștienți. Continuăm să evacuăm rapid răniții la spitale, acordându-le în același timp îngrijiri medicale de urgență.”

Nu am mai văzut niciodată un astfel de atac armat”, a povestit pentru N12 o femeie în vârstă care se afla în autobuzul atacat.

„Autobuzul era plin, și imediat ce a oprit în stație, au început împușcăturile. Un bărbat suspect a dat un telefon, lucru pe care l-au văzut mai multe persoane. În timp ce vorbea la telefon, au sosit teroriștii. Spun ce am văzut eu, dar alții au văzut mai multe. M-am dus pe cealaltă parte a drumului și m-am ascuns sub un alt autobuz.”

„Ușile autobuzului nu s-au deschis, șoferul a spus că era o defecțiune”, a declarat un martor ocular al atacului.

Un alt martor ocular, Malka Cohen, a declarat că ușile autobuzului nu s-au deschis inițial, iar șoferul a susținut că era o defecțiune. Imediat după aceea, când ușile s-au deschis, teroriștii au deschis focul.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Germania nu mai este țara cu cele mai multe cereri de azil din UE. Cei mai mulți migranți vor să meargă în Franța și Spania

Germania nu mai este țara în care se depun cele mai multe cereri de azil din Uniunea Europeană, potrivit datelor recente publicate de Agenția Europeană pentru Azil (EUAA) și citate de Euronews.

VIDEO. Greta Thunberg a fost primită cu urale în Tunisia. Flota sa de ajutoare este pregătită să intre în Fâșia Gaza

O mulţime de oameni s-a strâns duminică în portul tunisian Sidi Bou Said pentru a o întâmpina pe Greta Thunberg, în momentul în care flota sa de ajutoare, cu destinaţia Fâșia Gaza, a acostat în port, relatează BBC, potrivit News.ro.

Ucraina susține că recuperează teren pierdut, deși forțele ruse au un avantaj chiar și de 6 la 1 pe front

Forţele ruse au o superioritate numerică de 3 la 1 în oameni şi mijloace tehnice faţă de armata ucraineană pe front, a declarat luni şeful forţelor armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, transmite EFE.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.