Atac masiv lansat de ruși în Odesa. O persoană a fost ucisă, iar alte 14 grav rănite

×
Publicitate

O persoană a fost ucisă, iar alte 14, inclusiv salvatori, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un nou atac aerian rus în oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, anunţă vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP.  

Salvatorii au publicat imgini care surprind pompieri ajutând o tânără în cămaşă de noapte să iasă pe geamul unui imobil în flăcări.

La peste trei ani de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, Moscova şi Kievul şi-au intensificat atacurile reciproce cu drone şi rachete, în timp ce negocieri de pace, iniţiate de Statele Unite ale lui Donald Trump, se află în impas.

„Un bărbat a murit din cauza rănilor, la spital”, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Oleg Kiper.

Alţi unsprezece civili şi trei salvatori au fost tăniţi, a anunat el.

Optzeci și șase de drone rusești

Harkovul, al doilea cel mai important oraş din Ucraina, situat în nord-est, a fost de asemenea ţinta unei serii de atacuri cu drone şi bombe planante ruseşti, soldate cu şase răniţi uşor, inclusiv doi adolescenţi, a anunţat guvernatorul Oleg Sînegubov.

Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri 86 de drone împotriva Ucrainei - dintre care 70 au fost doborâte sau s-au pierdu din cauza bruiajului, au anunțat Forţele Aeriene ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele ruse au distrus 61 de drone ucrainene.

Harkovul ş Odesa, unul dintre cele mai mari oraşe portuare ale Ucrainei la Marea Neagră, clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt ţinta regulată a unor atacuri ruseşti de la începutul inaveziei ruse în februarie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62553265
Noi atacuri cu bombe la Teheran. Armata israeliană a lovit și un centru de cercetare nucleară
Armata israeliană a anunţat vineri că a bombardat zeci de ţinte la Teheran, inclusiv un centru de cercetare nucleară, în a opta zi a războiului cu Iranul, potrivit AFP.
62552826
Cutiile negre, în centrul anchetei prăbușirii avionului Air India. Ce decizie a luat AAIB
Biroul indian de investigare a accidentelor aviatice (AAIB) încă nu a luat o decizie finală privind trimiterea în străinătate a datelor de zbor și a înregistratoarelor de voce ale zborului Air India prăbușit săptămâna trecută.
62488253
Iranul a respins cererea Statelor Unite de a purta negocieri: „Nu mai este nevoie de dovezi”. Kremlinul trece la amenințări
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat, vineri, că guvernul de la Teheran a respins cererea Statelor Unite de a iniția negocieri.