Atac al SUA în Bagdad. A fost eliminat un lider al unei miliții irakiene susținute de Iran. „Ne vom răzbuna”

62415278
AFP

Armata americană a executat un atac la Bagdad împotriva unui lider, care a fost ucis, al unei miliţii irakiene susţinute de Iran pe care o acuză de atacuri împotriva forţelor SUA din ţară, relatează Reuters.

Oficialul american a declarat joi că atacul executat de americani a lovit un vehicul în Bagdad.

Forţele SUA au vizat un lider al mişcării Harakat al-Nujaba, a precizat oficialul, fără a da numele persoanei eliminate.

Patru morți și șase răniți

Anterior, surse din poliţie şi martori oculari de la Bagdad anunţaseră un atac cu dronă care ar fi ucis, joi, patru membri ai unei miliţii irakiene aliate cu Iranul şi a rănit şase persoane, atacul fiind atribuit de autorităţile irakiene coaliţiei internaţionale conduse de SUA. Drona ar fi tras cel puţin două rachete asupra unei clădiri din estul Bagdadului folosită de miliţia irakiană al-Nujaba.

"Forţele armate irakiene consideră că forţele coaliţiei internaţionale sunt responsabile pentru acest atac nejustificat asupra unei entităţi de securitate irakiene", se arată într-o declaraţie care descrie grupul de miliţie ca fiind o forţă irakiană care operează cu autorizarea premierului Mohammed Shia al-Sudani.

Statele Unite au 900 de soldaţi desfăşuraţi în Siria şi 2.500 în Irak pentru a preveni o reapariţie a militanţilor Statului Islamic.

Premierul Al-Sudani are un control limitat asupra unor facţiuni susţinute de Iran, de al căror sprijin a avut nevoie pentru a câştiga puterea în urmă cu un an şi care acum formează un bloc puternic în coaliţia sa de guvernare.

Surse din cadrul poliţiei şi miliţiei au declarat că rachetele de joi au vizat un vehicul situat în interiorul cartierului general al Nujaba, iar printre cei morţi se numără un comandant local al grupului şi unul dintre adjuncţii săi. Surse din domeniul sănătăţii au confirmat bilanţul morţilor.

Imagini video publicate de site-urile afiliate miliţiei respective au arătat un vehicul distrus, în flăcări. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea imaginilor.

„Ne vom răzbuna”

Comandanţii miliţiilor irakiene au acuzat imediat Statele Unite de comiterea atacului şi au ameninţat că vor riposta. "Ne vom răzbuna şi îi vom face pe americani să regrete că au efectuat această agresiune", a declarat Abu Aqeel al-Moussawi, un comandant local al miliţiei irakiene.

Armata americană a fost deja atacată de cel puţin 100 de ori în Irak şi Siria de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie, de obicei cu rachete şi drone de atac unidirecţionale.

Grupurile aliate cu Iranul din Irak şi Siria se opun campaniei Israelului în Gaza şi consideră Statele Unite parţial responsabile.

Luna trecută, Statele Unite au mai efectuat atacuri aeriene de represalii în Irak după un atac cu dronă al militanţilor aliniaţi cu Iranul, în urma căruia un membru al armatei americane a fost în stare critică şi alţi doi au fost răniţi.

Atacul de joi de la Bagdad aminteşte de atacul cu dronă de la începutul lunii ianuarie 2020, din apropierea aeroportului din Bagdad, când Statele Unite l-au eliminat pe generalul iranian Qassem Soleimani, care venise în vizită şi care era considerat cel mai important militar iranian care superviza operaţiunile externe ale Teheranului. Atacul cu dronă de atunci a provocat o criză diplomatică majoră între SUA şi Iran, ceea ce a dus la lovituri de ripostă cu rachete împotriva bazelor militare americane din Irak şi a împins cele două ţări în pragul războiului. Una dintre rachetele iraniene trase ca ripostă a lovit din eroare, în ianuarie 2020, un avion civil ucrainean cu 176 de persoane la bord care decolase de pe aeroportul din Teheran cu destinaţia Kiev.

Miercuri, cel puţin 103 persoane au fost ucise, iar alte 170 au fost rănite într-o dublă explozie în apropiere de mormântul generalului irakian Qassem Soleimani, în timp ce Iranul comemora patru ani de la asasinarea acestuia de către Statele Unite. Atacul nu a fost revendicat, dar Washingtonul a respins drept ”absurdă” orice sugestie potrivit căreia Statele Unite sau Israelul ar fi implicate în dubla explozie din Iran. Numeroase persoane care au revenit la locul atacului miercuri seara au scandat ”Moarte Israelului!” şi ”Moarte Americii!”.

Cu o zi înainte, nr. 2 al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, a murit într-o explozie la Beirut, pentru care grupările palestiniene şi Hezbollahul libanez, susţinute de Iran, au dat vina pe Israel.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Frig extrem în nordul Europei. Sute de mașini au rămas blocate pe drumuri din cauza zăpezii

Câteva sute de maşini au rămas blocate, joi dimineaţă, în Suedia şi Danemarca din cauza ninsorilor abundente asociate unui val de frig care afectează regiunea, au anunţat autorităţile locale, în timp ce în Norvegia multe curse feroviare au fost anulate.

 

Cum arată „orașul de gheață” din China care atrage anual mii de turiști | GALERIE FOTO

„Oraşul de gheaţă" din Harbin, capitala înzăpezită a provinciei Heilongjiang din nord-estul Chinei, a atras un număr record de vizitatori de Anul Nou.  

Britney Spears neagă informaţiile despre un nou album. „Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală”

Britney Spears a negat informaţiile publicate de Page Six şi The Sun, potrivit cărora vedetele pop Charli XCX şi Julia Michaels ar fi fost rugate de cântăreaţă să compună piese pentru un nou album.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.