Frig extrem în nordul Europei. Sute de mașini au rămas blocate pe drumuri din cauza zăpezii

62412720
Shutterstock

Câteva sute de maşini au rămas blocate, joi dimineaţă, în Suedia şi Danemarca din cauza ninsorilor abundente asociate unui val de frig care afectează regiunea, au anunţat autorităţile locale, în timp ce în Norvegia multe curse feroviare au fost anulate.

 

În Suedia, forţe din cadrul armatei au fost trimise în sprijinul serviciilor pentru intervenţii de urgenţă în cadrul operaţiunilor de salvare a şoferilor rămaşi blocaţi între Horby şi Kristianstad, în comitatul sudic Scania.

În jurul orei locale 10:30, toate persoanele au fost evacuate de pe carosabil, cu excepţia şoferilor de camion, au anunţat serviciile de urgenţă aflate la faţa locului.

„Aproximativ o sută de persoane se află la un centru social deschis de municipalitatea din Horby”, unde temperatura a ajuns la minus 5 grade Celsius în jurul orei 05:00, a declarat pe site-ul său poliţia din regiunea sudică.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, acestor persoane le-a fost furnizată hrană, iar „unele cazuri de îmbolnăvire au fost tratate”, a precizat poliţia.

Cu o zi înainte, aproape o mie de autovehicule au rămas blocate în zăpadă pe acest drum, care rămâne închis circulaţiei până vineri dimineaţă, după cum a anunţat Administraţia suedeză a transporturilor.

Poliţia le-a cerut locuitorilor să evite să conducă în această regiune şi în unele zone din Danemarca vecină.

Traficul auto este descurajat şi în jurul oraşului danez Aarhus, al doilea ca mărime din ţară, unde ambuteiajele se întind pe 30 de kilometri.

„Drumurile creează mari probleme (...) mulţi şoferi sunt blocaţi în cozi de aşteptare de câteva ore”, a transmis poliţia daneză pe reţeaua de socializare X. „Aşa că gândiţi-vă de două ori înainte şi rămâneţi acasă”, au precizat autorităţile din Copenhaga.

În Danemarca, s-a aşternut un strat de zăpadă de jumătate de metru, o cantitate care nu a mai fost înregistrată după anul 2011, potrivit institutului de meteorologie DMI.

În Norvegia, în ţinuturile sami din nordul îndepărtat, mercurul din termometre a atins valoarea minimă de -41,6 grade Celsius, în timpul nopţii, în Kautokeino.

Şcolile au rămas închise în mai multe municipalităţi din sudul ţării din cauza problemelor din transporturi după ninsorile abundente din ultimele zile. Unele şcoli urmează să fie închise şi vineri.

Şoferii din regiune au fost îndemnaţi de poliţie să nu conducă, iar toate cursele feroviare dintre Oslo şi Kristiansand (sud) au fost, de asemenea, anulate.

În capitala Norvegiei, se prognozează că temperatura va scădea până la -25 de grade Celsius, sâmbătă.

În Finlanda, un nou record de frig a fost doborât în Enontekio, în nord-vestul ţării, unde termometrul indica -42,1 grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62415251
Cum arată „orașul de gheață” din China care atrage anual mii de turiști | GALERIE FOTO

„Oraşul de gheaţă" din Harbin, capitala înzăpezită a provinciei Heilongjiang din nord-estul Chinei, a atras un număr record de vizitatori de Anul Nou.  

62328605
Britney Spears neagă informaţiile despre un nou album. „Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală”

Britney Spears a negat informaţiile publicate de Page Six şi The Sun, potrivit cărora vedetele pop Charli XCX şi Julia Michaels ar fi fost rugate de cântăreaţă să compună piese pentru un nou album.  

62414455
Gestul făcut de regina Margareta a II-a Danemarcei înainte de a abdica. Este o tradiție din timpul domniei ei

Regina Margareta a II-a a Danemarcei a anunțat în discursul de Anul Nou că va abdica în favoare fiului său, prințul moștenitor Frederik.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.