Apelul lui Vladimir Putin pentru cei care au creat Ordinea mondială

62104868
Pro TV

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat la organizarea unui summit în 2020 al liderilor celor 5 ţări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU - Rusia, SUA, Franţa, Marea Britanie şi China.

"Un summit al statelor care au făcut cel mai mult pentru a-l învinge pe agresor (nazist) şi au creat Ordinea mondială postbelică ar juca un rol important în căutarea de răspunsuri comune la provocările şi crizele contemporane", a declarat preşedintele rus în cadrul ceremoniilor din Israel ocazionate de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz.

"În orice ţară, oriunde în lume, acolo unde ar fi convenabil colegilor, Rusia este pregătită pentru o astfel de discuţie serioasă", a afirmat şeful statului rus, adăugând că le-a propus ideea "unora" dintre şefii de stat în cauză şi "a văzut o reacţie pozitivă".

Putin preconizează festivităţi grandioase la Moscova la 9 mai pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în prezenţa a numeroşi lideri străini, scrie Agerpres.

"Uitarea lecţiilor trecutului, dezbinarea în faţa ameninţărilor pot avea consecinţe teribile. Trebuie să avem curajul nu numai să vorbim despre aceasta, dar trebuie să facem totul pentru a apăra şi menţine pacea", a insistat el.

Potrivit preşedintelui rus, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate au "o responsabilitate specială în salvarea civilizaţiei".

"Consider că organizarea unui astfel de summit în 2020 ar fi importantă şi simbolică, dat fiind faptul că marcăm 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi de la fondarea ONU", a argument liderul rus.

Singura criză la care el s-a referit în mod direct a vizat Libia, după un summit duminică trecută la Berlin privind conflictul din ţara respectivă.

Rusia, susţinută în general de China, se opune Occidentului în numeroase dosare la ONU, mergând de la războiul din Siria şi conflictul din estul Ucrainei până la criza din Venezuela.

Crizele în jurul Iranului constituie un alt dosar în care ruşii şi americanii sunt în tabere opuse.

Consiliul de Securitate al ONU pare deseori ineficient sau paralizat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62105894
China va construi în 6 zile un spital doar pentru pacienții afectați de virusul ucigaș
Autoritățile din Wuhan, orașul din care a pornit coronavirusul vor să contruiască un spital în care să fie tratați doar pacienții care au acest virus.
62105890
O femeie din China dezvăluie cum a păcălit scannerele și a plecat din Wuhan în Franța
O chinezoaică a povestit cum a reușit să păcălească angajații aeroportului din Wuhan și să călătorească din China în Franța, la Lyon, deși avea simptomele de gripă, inclusiv temperatură.
62105869
Cu cât au scăzut prețurile petrolului din cauza coronavirusului din China
Preţurile petrolului au scăzut joi cu 2%, din cauza îngrijorărilor că răspândirea coronavirusului din China ar putea reduce cererea de ţiţei, dacă va afecta creşterea economică.