Anunțul lui Donald Tusk despre independența Scoției și readerarea la UE

61969498
Getty

Fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Scoţia ar fi primită în Europa „cu entuziasm” dacă şi-ar obţine independenţa de restul Regatului Unit, dar că procesul readerării la Uniunea Europeană nu ar fi unul automat.

Într-o intervenţie avută duminică pentru programul „Andrew Marr Show”, de la postul BBC, Tusk a declarat că se simte „foarte scoţian” după Brexit şi a adăugat că Scoţia ar fi tratată cu empatie dacă şi-ar căpăta independenţa şi ar căuta un loc la masa UE.

Şefa executivului scoţian, Nicola Sturgeon, şi-a manifestat intenţia de a adera din nou la Uniunea Europeană dacă Scoţia va ieşi din Regatul Unit, însă oponenţii ei au atras atenţia că accesul în blocul european nu este garantat.

Comentariile lui Tusk intervin după ce un sondaj YouGov releva că 51% dintre scoţieni sprijină independenţa - o majoritate pentru prima dată în cinci ani. Totuşi, majoritatea scoţienilor intervievaţi au declarat şi că nu ar dori alt referendum pe această temă în 2020 sau 2021, ci abia în următorii cinci ani.

Iniţial, Tusk a avut rezerve în a comenta locul Scoţiei în Europa, afirmând că doreşte să respecte suveranitatea Regatului Unit, un subiect important în timpul campaniei pentru Brexit.

„Doresc să evit să spun un lucru prea brutal. Dar uneori mă simt de parcă aş fi scoţian - mă simt de parcă aş fi scoţian mai ales după Brexit. Dar în acelaşi timp, ştiu cât de importante sunt cuvintele suveranitate şi integritate în dezbaterea internă din Regatul Unit. Simt că nu este menirea mea să intervin”, a declarat Tusk.

Însă Tusk a vorbit pe larg despre sentimentele sale faţă de o Scoţie independentă şi despre gândurile sale cu privire la modul în care alte state membre ar putea reacţiona.

„Din punct de vedere emoţional, nu am nicio îndoială că toată lumea de aici, de la Bruxelles, şi, mai general, în Europa, ar fi entuziastă. Dacă mă întrebaţi despre emoţii, cred că mereu veţi fi martorii empatiei”, a spus el.

Însă cu toate că ţările UE ar primi Scoţia în blocul comunitar, Tusk a avertizat că rămâne în continuare procesul de aderare pentru orice ţară care vrea să facă parte din UE.

„Dacă, să spunem, se întâmplă ca Scoţia să devină independentă, atunci avem nevoie de procesul obişnuit. Va fi un nou proces” de integrare în Uniunea Europeană, a explicat el.

Într-o intervenţie în acelaşi program al BBC, ministrul de externe britanic Dominic Raab a sugerat că ţări membre ale UE care se confruntă cu mişcări separatiste ar putea să se pronunţe împotriva aderării Scoţiei la UE.

„Date fiind tendinţele secesioniste, separatiste din Spania, Franţa, Italia, nu sunt sigur că liderii europeni, nemaivorbind de cei de aici, din Regatul Unit, ar saluta cu adevărat acest tip de discurs”, a apreciat el.

Press Association aminteşte că la referendumul din 2016 din Regatul Unit pe tema Brexit-ului, 62% dintre alegătorii scoţieni au votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Ţara care a descoperit tratamentul pentru coronavirus. O femeie de 70 de ani, salvată de la moarte

Medicii thailandezi au anunţat că au înregistrat un succes semnificativ în tratarea cazurilor de coronavirus cu ajutorul unei combinaţii de medicamente utilizate împotriva gripei şi HIV.

Copacul simbol la care se ruga o ţară întreagă din Africa, distrus de un incendiu

Una dintre emblemele Sierra Leone, un arbore de bumbac uriaş aflat în capitala Freetown, a fost ţinta unui incendiu misterios, iar experţi urmează să constate pagubele suferite de venerabilul gigant, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit

Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a anunţat că săptămâna viitoare se va deplasa în Japonia şi Australia pentru a lucra la convenirea unor acorduri comerciale, la doar câteva zile după ce ţara sa a părăsit Uniunea Europeană, conform AFP.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.