Anunțul Kremlinului privind trimiterea de trupe militare în Belarus

62144558
Getty

Kremlinul a anunțat, luni, că situaţia din Belarus este sub control şi nu vede nevoia trimiterii de forţe pentru a-l sprijini pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care se confruntă cu ample proteste după scrutinul controversat din 9 august.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că Kremlinul a creat o forţă specială de poliţie pentru a-l sprijini pe Lukaşenko la solicitarea acestuia, însă a precizat că forţele nu vor fi desfăşurate decât în cazul în care situaţia din Belarus va scăpa de sub control.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că forţele de securitate din Belarus şi conducerea ţării ţin situaţia sub control "într-o manieră destul de sigură", scrie Agerpres.

Moscova este de asemenea pregătită să sprijine Belarusul, un aliat apropiat al Rusiei, pentru modificarea Constituţiei sale dacă i se cere acest lucru, a mai spus Peskov.

Reuters reaminteşte faptul că ruşii au votat în iulie în favoarea modificărilor constituţionale care-i vor permite preşedintelui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036 cel puţin, dacă va fi reales.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
62145202
Un jurnalist critic la adresa lui Putin, rănit grav într-un atac la Moscova

Un jurnalist şi activist critic la adresa Kremlinului a fost rănit grav într-un atac la Moscova, a informat luni postul de radio Eho Moskvî.

62145200
Efectul neobișnuit al coronavirusului: s-au înmulțit îngrijorător șerpii în Australia. Explicațiile unui expert

Înmulțirea șerpilor este un efect neobișnuit al pandemiei coronavirusului în Australia. Arșița i-a scos din vizuini iar oamenii aflați acasă i-au văzut prin cele mai neobișnuite locuri.

62145193
Țara avertizată cu un "dezastru major". Școli închise, curse aeriene suspendate

Taifunul Maysak se îndreaptă luni spre partea sudică a arhipelagului nipon, iar meteorologii au avertizat cu privire la riscul producerii unui "dezastru major" în regiune.

Recomandări
Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.