Anunțul făcut de noul șef al NATO în prima sa zi. Mesajul care îl va enerva pe Vladimir Putin

62482119

Mark Rutte şi-a început marţi prima zi la conducerea NATO reafirmând cu forţă susţinerea Ucrainei de către Alianţă şi respingând cu privire la acest punct temeri în centrul cărora se află o posibilă revenire la Casa Albă a lui Donald Trump.

Instalarea fostului premier olandez la sediul NATO, la Bruxelles, după zece ani de ”domnie” a norvegianului Jens Stoltenberg are loc într-o atmosferă de incertitudini puternice, relatează AFP.

Războiul face în continuare ravagii în Ucraina, la doi ani şi jumătate după invazia rusă, iar rezultatul alegerilor prezidenţiale americane de la 5 noiembrie este aşteptat cu anxietate atât pe ambele maluri ale Atlanticului, cât şi la Kiev, a cărei supravieţuire depinde de susţinerea militară din Occident.

În prima sa conferinţă de presă, noul secretar general al NATO s-a arătat ferm, în continuitatea predecesorului său, în privinţa necesităţii continuării susţinerii Ucrainei, potrivit News.ro.

Preşedintele rus Vladimir Putin ”trebuie să-şi dea seama” că NATO ”nu va ceda” în susţinerea Ucrainei, a subliniat.

”Trebuie să ne concentrăm asupra efortului de război”. ”Cu cât mai mult vom ajuta Ucraina, cu atât mai devreme se va termina” războiul, a declarat el după ce a preluat funcţia.

El a promis să se asigure că NATO este pregătită să facă faţă ameninţării Rusiei.

În acest sens, el a avertizat că trebuie să se cheltuiască mai mult.

”Nu există o alternativă gratuită dacă vrem să fim la înălţimea provocărilor care ne aşteaptă”, a subliniat el.

Doar 23 dintre cele 32 de state membre şi-au atins obiectivul stabilit în urmă cu zece ani de a aloca cel puţin 2% din PIB cheltuielilor militare. Iar mai multe dintre ele dau asigurări că este necesar mai mult împotriva Kremlinului.

Avertisment și pentru Beijing

Iar în contextul în care NATO este îngrijorată de ascensiunea puterii Chinei, Mark Rutte a avertizat din nou Beijingul, în linia concluziilor summitului Alianţei de la Washington din iulie.

China nu poate continua să aţâţe cel mai important conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial fără ca interesele şi reputaţia sa să nu fie afectate”, a subliniat el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi instalarea lui Mark Rutte, căruia-i aminteşte obiectivul Kievului de a adera la Alianţă ca membru cu drepturi depline.

”Locul Ucrainei este în NATO”, a dat asigurări Mark Rutte, care urmează să arbitreze voinţa Ucrainei de a adera la Alianţă şi puternicele reticenţe asupra acestui punct ale unora dintre cele 32 de state membre NATO - între care Statele Unite şi Germania.

Susţinerea Ucrainei trece pe la Washington, iar Mark Rutte s-a arătat încrezător, îndepărtând orice îngrijorare înaintea alegerilor prezidenţiale americane.

”Eu nu sunt îngrijorat. Îi cunosc foarte bine pe cei doi candidaţi şi am muncit patru ani cu Donald Trump", a declarat fostul premier olandez.

O eventuală victorie a miliardarului american la 5 noiembrie bântuie culoarele sediului NATO la bruxelles, unde ameninţări ale unei retrageri americane lansate de către fostul preşedinte al Statelor Unite răsună în continuare.

Fostul şef al Guvernului Olandei s-a întâlnit în mai multe rânduri cu Donald Trump, căruia i-a ţinut piept într-o întâlnire, în 2018, la Washington. El i-a câştigat de asemenea încrederea, recunoscând că americanul avea dreptate să sublinieze cât de necesară este o mai bună împărţire a poverii în NATO între americani şi europeni.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Mark Rutte, prima zi ca șef al NATO, primul mesaj către Putin. Ce „trebuie să realizeze” președintele Rusiei

Mark Rutte şi-a început marţi prima zi la conducerea NATO reafirmând cu forţă sprijinul Alianţei pentru Ucraina şi respingând în acest sens temerile care înconjoară o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă.

Avertismentul Rusiei după ce trupele Israelului au lansat raiduri terestre în Liban. Ce îi cere Moscova lui Netanyahu

Rusia cere Israelului să retragă trupele din Liban și avertizează că atacul va duce la o nouă escaladare a violenței în Orientul Mijlociu.

Rușii îi acuză pe ucraineni că „incitau copii şi adolescenţi” să comită atacuri armate. 39 de persoane arestate de FSB

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunţat marţi arestarea a 39 de persoane, printre care adolescenţi, acuzaţi că susţin "organizaţii teroriste ucrainene" şi că au incitat la comiterea de "acte violente".

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.