Anunțul Berlinului după eşecul lui Donald Trump de a obţine un armistiţiu în Ucraina de la Vladimir Putin

62536707

Europenii îşi vor consolida sancţiunile impuse Rusiei, din cauză că o convorbire telefonică a preşedintelui american Donald Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu a condus la un armistiţiu în războiul din Ucraina, anunţă luni seara Berlinul.

Principalii aliaţi europeni ai Ucrainei au convenit să „crească presiunile” asupra Moscovei prin consolidarea sancţiunilor, a precizat Guvernul german după această convorbire Trump–Putin, scrie AFP.

Statele Unite au acceptat să-şi „coordoneze strâns” negocierile cu privire la Ucraina cu partenerii lor europeni, în urma convorbirii telefonice a preşedintelui american Donald Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat luni seara Guvernul german.

Consultări europene după apelul Trump–Putin

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a discutat împreună cu alţi lideri – timp de o oră – cu Donald Trump, imediat după ce şeful statului american a discutat la telefon cu Vladimir Putin.

Donald Trump a anunţat după apelul cu Putin că a discutat la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu preşedinţii francez Emmanuel Macron, finlandez Alexander Stubb, cancelarul german Friedrich Merz, premierul italian Giorgia Meloni şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Zelenski cere sancțiuni suplimentare

Într-un apel telefonic care a avut loc înaintea convorbirii lui Trump cu Putin, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut liderului american să consolideze sancţiunile în cazul în care liderul de la Kremlin nu acceptă un armistiţiu.

Un rezumat al acestui apel a fost difuzat de către un purtător de cuvânt al cancelarului Friedrich Merz.

Potrivit acestui rezumat, liderii europeni „au discutat despre următoarele etape” şi „şi-au subliniat voinţa de a susţine strâns Ucraina pe calea unei încetării a focului”.

„Participanţii au anunţat că vor creşte presiunile asupra părţii ruse prin intermediul unor sancţiuni”, se arată în acest rezumat al convorbirii liderilor europeni cu locatarul Casei Albe, publicat de Berlin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62545068
Un cuplu din Marea Britanie a făcut o descoperire șocantă în timp ce își renova casa. „Era foarte ciudat”. FOTO

Un cuplu din Marea Britanie, aflat în plin proces de renovare a unei case vechi de 175 de ani, a avut parte de un șoc: în spatele pereților cei doi au găsit oase, dinți și chiar un porumbel mort.

62545061
Nord-coreenii spun că trăiesc mai bine decât americanii: ”Asta-i realitatea”

Nord-coreenii trăiesc mai bine decât americanii, declamă Phenianul, care ia în calcul pentru această constatare faptul că, spre deosebire de cei din Statele Unite, în Coreea de Nord toată lumea are propriile case, primite gratuit de la stat.

62530099
Putin i-a spus lui Trump că este dispus să facă un armistițiu cu Ucraina. Președintele SUA a vorbit și cu Zelenski

Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin au avut luni o discuţie telefonică având obiectivul de „a pune capăt băii de sânge” din Ucraina.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.