Angelina Jolie a vorbit despre conflictul dintre Israel și Hamas. Ce a declarat actrița

62397805
Getty

Actriţa Angelina Jolie, care a fost până în decembrie 2022 trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, a atras atenţia, într-un mesaj postat pe Instagram.

 

Actriţa a vorbit despre situaţia extremă în care se află populaţia din Gaza, bombardată, privată de hrană şi apă, care nu are posibilitatea de a fi evacuată şi nici măcar dreptul fundamental al omului de a trece o graniţă pentru a se refugia.

„Vieţile palestinienilor şi israelienilor, vieţile tuturor oamenilor la nivel global contează în egală măsură”, a menţionat vedeta.

Ea a subliniat că atacul Hamas din Israel a fost „un act de teroare”, care însă nu justifică bombardarea populaţiei civile din Gaza.

„La fel ca milioane de oameni din întreaga lume, mi-am petrecut ultimele săptămâni fiind dezgustată şi furioasă din cauza atacului terorist din Israel, a morţii atâtor civili nevinovaţi şi m-am întrebat cum să ajut cel mai bine.

Şi eu mă rog pentru întoarcerea imediată şi în siguranţă a fiecărui ostatic şi pentru familiile care poartă durerea inimaginabilă a uciderii unei persoane dragi.

Mai presus de toate, pentru copiii ucişi şi pentru numeroşii copii rămaşi acum orfani. Ceea ce s-a întâmplat în Israel este un act de teroare.

Dar acest lucru nu poate justifica vieţile nevinovate pierdute prin bombardarea unei populaţii civile din Gaza care nu are unde să se ducă, nu are acces la hrană sau apă, nu are posibilitatea de a fi evacuată şi nici măcar dreptul fundamental al omului de a trece o graniţă pentru a se refugia”, a notat Jolie.

Actriţa a precizat că oamenii din Gaza au nevoie disperată de ajutor.

„Pentru că lucrez de 20 de ani cu refugiaţii, mă concentrez asupra persoanelor strămutate din cauza violenţei în orice context. Gaza are o populaţie de peste 2 milioane de oameni (jumătate dintre ei sunt copii), care au trăit sub o blocadă severă timp de aproape două decenii, pe lângă decenii de strămutare şi apatridie.

Cele câteva camioane cu ajutoare care intră reprezintă o fracţiune din ceea ce este necesar (şi care era livrat zilnic înainte de conflictul actual), iar bombardamentele provoacă zilnic noi nevoi umanitare disperate. Refuzul de a acorda ajutor, combustibil şi apă pedepseşte colectiv un popor. Umanitatea necesită o încetare imediată a focului. Vieţile palestinienilor şi israelienilor - şi vieţile tuturor oamenilor la nivel global - contează în egală măsură”.

Jolie a mai notat că având în vedere situaţia actuală a decis să facă o donaţie pentru a sprijini activitatea organizaţiei Medici fără Frontiere:

„Trebuie să se facă tot ceea ce poate preveni victimele civile şi salva vieţi. La fel ca mulţi alţii, am donat pentru eforturile de ajutorare medicală. Am ales să sprijin activitatea organizaţiei Medici fără Frontiere şi am urmărit îndeaproape activitatea acestora”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62397801
Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Brazilia, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit

Cel puţin 12 persoane au murit, duminică, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Rio Branco, în capitala statului Acre din vestul Braziliei, au declarat autorităţile statului citate de Reuters.

62397800
Cel puţin 10 persoane au murit şi peste 25 au fost rănite, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în India

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 25 au fost rănite, după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit, duminică, în statul indian Andhra Pradesh, transmite Reuters.

62397798
Ruși din Daghestan care strigă ”Allahu Akbar” au luat cu asalt un aeroport pentru a ataca evrei VIDEO

Sute de musulmani care strigau ”Allahu Akbar” au luat cu asalt duminică un aeroport din Republica Rusă Daghestan pentru a ataca evreii ce ar fi trebuit să ajungă în țara lor cu un zbor de la Tel Aviv.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.