Anchetă în Arabia Saudită, după viralizarea unui video cu o nuntă gay. Mirii riscă pedeapsa cu moartea

61932830
alarabiya.net

Autorităţile saudite au declanșat o anchetă fără precedent după ce imaginile de la o nuntă între doi miri gay din acest stat au devenit virale pe rețelele sociale.

Ancheta vrea să stabilească cu certitudine autenticitatea acestor imagini, relatează alaraby.co.uk. În același timp, au fost defășurate mai multe raiduri în zona în care se presupune că ar fi avut loc evenimentul.

Clipul cu cei doi bărbați îmbrăcați în straie tradiționale a apărut online la mijlocul săptămânii trecute și a stârnit reacții virulente. O parte din comentatori au condamnat gestul celor doi și și-au exprimat revolta împotriva noului conducător, Prinţul Mohammed Bin Salman, care încearcă să modernizeze Arabia Saudită, în timp ce alţii au avut reacţii pozitive şi i-au lăudat pe cei doi.

”Aceasta este noua Arabie Saudită, sub conducerea lui Mohammed bin Salman”, este unul din comentariile postate.

Potrivit agenţiei de ştiri arabe Al Marsd, ceremonia a avut loc la Aradiyat, lângă Mecca. Imaginile au provocat un şoc pe reţelele sociale arabe datorită legilor stricte împotriva homosexualităţii, însă agenţiile media de stat păstrează tăcerea cu privire la eveniment.

Un oficial guvernamental a declarat că în prezent se derulează o investigaţie oficială şi i-a avertizat pe saudiţi că trebuie să adere la „valorile şi virtuţile morale ale acestei ţări binecuvântate”.

La fel ca în multe alte ţări din lumea arabă, homosexualitatea este ilegală în Arabia Saudită. Al Marsd mai scrie că autorităţile saudite au arestat mai multe persoane implicate în eveniment şi că deocamdată nu i-au prins pe miri. Dacă vor fi găsiţi, aceştia riscă pedeapsa cu moartea.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61932827
Autorul cărţii Fire and Fury: La Casa Albă se vorbește zilnic despre pericolul destituirii lui Trump

În timp ce cartea incendiară "Fire and Fury" urcă în topul librăriilor online, Casa Albă nu ştie cum să mai stingă focul.

61932822
Întârzieri și nervi în aeroportul JFK din New York, inundat după ce s-a spart o conductă

Problemele se ţin lanţ în aeroportul JFK din New York. O conductă s-a spart şi unul dintre terminale, dedicat zborurilor internaţionale, a fost evacuat parţial şi închis pentru toate operaţiunile.

61932788
Peste 200 de migranţi africani au trecut în forţă graniţa spaniolă la Melilla. VIDEO

Peste 200 de migranţi de origine africană au reuşit să traverseze sâmbătă gradul dublu care separă Marocul de enclava spaniolă Melilla, potrivit mai multor responsabili, însă unii dintre ei au fost răniţi, precum şi un poliţist, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București. 

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.