Europa are un nou centru de putere. Statul care a făcut un salt uriaș în trei ani de la invazia rusă în Ucraina
Europa se aşteaptă la o perioadă turbulentă în noul an. Realegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA este încă un şoc, după pandemia de coronavirus şi războiul din Ucraina.
Politicile noului lider de la Casa Albă faţă de NATO şi tarifele vamale vor provoca şi mai multă instabilitate pe un continent în care establishmentul politic şi care elaborează politici este deja şubred. Pe măsură ce noul echilibru de putere se reaşază, aşteptaţi-vă să apară noi poli de influenţă, avertizează POLITICO, într-un material pentru care a consultat un grup de gânditori de top - istorici şi politologi cu specializări care variază de la perioada medievală până la prezent - pentru a împărtăşi previziunile lor.
Varșovia se întoarce
Desmond Dinan este profesor de politici publice la Şcoala Schar pentru Polică şi Governare din cadrul Universităţii George Mason din SUA.
El spune că „apariţia Poloniei ca centru de putere al UE se datorează parţial dispariţiei pilonului tradiţional franco-german şi importanţei crescânde a ţărilor din prima linie în urma invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina. De asemenea, se datorează în mare măsură schimbării guvernului în 2023 şi revenirii lui Donald Tusk în funcţia de prim-ministru.
De exemplu, luna trecută - la doar o zi după reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe al UE - ministrul de externe Radosław Sikorski (foto, centru) a fost gazda omologilor săi din cele mai mari cinci state membre ale blocului comunitar şi din Regatul Unit, cu scopul de a obţine sprijin pentru Ucraina în rândul celor mai puternice ţări europene din punct de vedere militar. O săptămână mai târziu, Tusk s-a alăturat unui summit al celor opt lideri nordico-baltici, care a avut ca rezultat o declaraţie comună privind cooperarea în domeniul securităţii şi un nou parteneriat strategic cu Suedia.
În mod clar, steaua Poloniei, ascendentă în est, luminează perspectivele UE într-un moment altfel ameninţător. Sikorski, în special, este un om pentru toate anotimpurile. Iar în ceea ce priveşte relaţiile UE-SUA, el speră cu siguranţă să fie omul sezonului de iarnă care vine. Un adevărat transatlanticist, el va face orice pentru a împiedica termometrul să coboare sub zero în relaţiile cu Washingtonul - fie în grade Celsius, fie în Fahrenheit.
După ce a lucrat la Washington în urmă cu 20 de ani, Sikorski se poate baza pe numeroasele sale contacte pentru a încerca să tempereze cele mai rele instincte ale administraţiei Trump 2.0. Sikorski era un eurosceptic pe atunci, deşi avea o formă mai blândă decât tulpina virulentă care prevalează astăzi. El a luat în derâdere Strategia de la Lisabona şi a ironizat tratatul de instituire a unei Constituţii europene în timpul procesului de ratificare. Ridiculizând volumul mare al acesteia din urmă, era cunoscut pentru faptul că scotea din buzunarul jachetei o copie a Constituţiei SUA, ca şi cum ar fi scos un iepure din pălărie. Publicul american îl adora.
Dar, după cum sugerează traiectoria sa mai recentă, de la un eurosceptic moderat la un pilon al establishmentului UE, Sikorski este un om care se schimbă - un lucru care ar putea, de asemenea, să contribuie la îndrăgirea sa de către Trump şi echipa sa, care sunt oportunişti politici prin excelenţă. Deşi Sikorski a luptat fără succes pentru a deveni candidatul partidului său la următoarele alegeri prezidenţiale din Polonia, este de netăgăduit că arată ca atare. Şi numai acest lucru este suficient pentru a face o impresie bună viitorului preşedinte american.
Sikorski ar putea miza pe vechiul său truc, doar în sens invers. Ar putea distila Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene până la o broşură subţire. Ar trebui să o numească altfel, desigur - „Constituţia UE”, poate? Apoi, ar putea să scoată acest document în momente cheie la Washington, uimind noua administraţie cu inteligenţa sa şi cu agilitatea UE, contribuind la sfârşitul iernii reci din relaţiile transatlantice”.
Noua stângă
Eleanor Janega este istoric şi analist, specializată în propagandă, apocalipsă, urban, sexualitate şi imperiu în perioada medievală târzie şi modernă timpurie. Este coprezentatoare a podcastului de succes „Gone Medieval”:
„A fost un an dificil pentru alegătorii de stânga. Atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite, partidele care anterior erau de centru-stânga au început să excludă activiştii de stânga şi să îşi îndepărteze baza electorală tradiţională: Partidul Laburist a desfăşurat o campanie foarte mediatizată pentru a alunga extrema stângă din partid şi se laudă în prezent cu planuri de întărire a frontierelor Regatului Unit - în prezent, are o rată netă de aprobare de 38 la sută.
În SUA, democraţii au făcut campanie şi au promis posturi în cabinet republicanilor „niciodată-Trump” mai mult decât au vorbit despre probleme legate de inegalitatea bogăţiei. Şi, în ambele cazuri, neavând cu cine să voteze, alegătorii de stânga au rămas acasă.
Între timp, în Franţa, am văzut posibilitatea ca o coaliţie largă de stânga să câştige alegerile şi să blocheze impulsurile extremei drepte, dar a fost împiedicată apoi de refuzul preşedintelui francez Emmanuel Macron de a numi un prim-ministru din acest grup, alegându-l în schimb pe Michel Barnier, un om de dreapta care a pledat pentru (surpriză!) controale mai stricte asupra imigraţiei non-europene. (Barnier a fost ulterior dat jos de liderul extremei drepte din Franţa, Marine Le Pen).
Aşadar, în condiţiile în care partidele tradiţionale semnalează o indiferenţă totală faţă de interesele stângii, cu riscul de a-şi dezamăgi şi îndepărta alegătorii, încotro se pot îndrepta cei care doresc o lume mai corectă şi mai echitabilă pentru a găsi speranţă şi putere în 2025?
Un guvern de urmărit este cel din Mexic, unde preşedinta Claudia Sheinbaum are în prezent o rată de aprobare excepţională de 70% după primele 30 de zile în funcţie. Este demn de remarcat faptul că cei intervievaţi au indicat drept motive ale aprobării sale poziţiile sale privind drepturile femeilor şi continuarea programelor de asistenţă socială, ceea ce arată că persoana obişnuită răspunde destul de pozitiv la mesaje pline de speranţă şi sprijin financiar.
De asemenea, prezintă interes piloni de stânga precum senatorul american Bernie Sanders, care a recunoscut, în declaraţia sa postelectorală, problema de a oferi alegătorilor puţin mai mult decât o continuare a statu quo-ului. Sanders a întrebat dacă democraţii „au vreo idee despre cum pot înfrunta oligarhia tot mai puternică, care deţine atât de multă putere economică şi politică”. Ar putea însemna acest lucru începutul unui nou proiect, care să evidenţieze un angajament faţă de poziţiile populare pentru oamenii muncii? Stânga poate spera.
Un alt punct de speranţă este ecologia mediatică înfloritoare a stângii. Există mult mai multe voci şi publicaţii de stânga disponibile acum decât în 2016, care oferă analize incisive şi oportunităţi de colaborare”.
Cei mai buni prieteni ai lui Trump
Mike Duncan este un podcaster şi autor de istorie politică, cunoscut mai ales pentru podcasturile premiate „History of Rome” (Istoria Romei, 2007-2012) şi „Revolutions” (Revoluţiile).
„Printre cei mai mari beneficiari ai rezultatelor electorale din SUA vor fi bogătaşii din Silicon Valley care deţin reţelele noastre globale de comunicare.
Elon Musk a cumpărat ceea ce a fost odată Twitter, i-a manipulat algoritmii şi, ca urmare, îşi poate asuma o parte din meritul de a fi contribuit la alegerea lui Trump. Alţii, precum Peter Thiel şi Marc Andreessen, şi-au folosit miliardele pentru a finanţa reţele de agitaţie propagandistică de dreapta. Aceştia vor fi acum şi mai împuterniciţi să promoveze o agendă fals libertariană orientată spre desfiinţarea reglementărilor la nivel de stat şi pentru a se asigura că întreprinderile lor pot face ce vor, când vor, fără supraveghere, informează News.ro.
Scopul lor fundamental este creşterea averii personale, dar în urmărirea acestui obiectiv vor deforma discursul global pentru a reflecta propriile viziuni asupra lumii, în timp ce se confruntă cu foarte puţine împotriviri din partea puterilor politice de la Washington.
Între timp, una dintre cele mai mari probleme politice din ultimul deceniu a fost migraţia globală, iar Trump a spus foarte clar că nu va împiedica doar intrarea noilor imigranţi în SUA, ci va şi expulza milioane de oameni care se află deja pe teritoriul american. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, el va apela la fanaticul anti-imigranţi Stephen Miller - arhitectul celor mai crude politici de frontieră ale lui Trump în timpul primului său mandat. Miller se va asocia cu noul ţar al frontierelor, Tom Homan, promiţând să adune şi să deporteze milioane de rezidenţi de lungă durată, indiferent de costul uman sau financiar. Chiar dacă agenda internă a lui Trump este blocată pe alte fronturi, Miller şi Homan vor avea mână liberă să aplice cele mai brutale politici imaginabile.
În cele din urmă, pe scena globală, victoria lui Trump va conferi, de asemenea, putere masivă celor doi lideri implicaţi în prezent în conflicte militare. Preşedintele rus Vladimir Putin se va bucura de întoarcerea sa la Casa Albă. Aşteptaţi-vă ca Trump să reducă asistenţa acordată Ucrainei şi să adopte concepţia lui Putin cu privire la război: că aceasta este o consecinţă rezonabilă a interesului naţional al Rusiei. Într-un conflict care a cunoscut suişuri şi coborâşuri, anul 2025 ar putea marca foarte uşor un punct de cotitură decisiv în favoarea lui Putin.
Celălalt lider împuternicit de victoria lui Trump este prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Preşedintele american Joe Biden a făcut foarte puţin pentru a opri atacul genocidar al Israelului asupra Gazei, dar cu Trump la Casa Albă, Netanyahu se va simţi acum liber să ducă conflictul la concluzia sa logică: curăţarea Gazei de toţi palestinienii şi anexarea teritoriului”.
Instituțiile de învățământ superior
Caterina Froio este profesor asociat de ştiinţe politice la Sciences Po. Cercetarea sa este specializată în politica de extremă dreaptă, iliberalism, media digitale şi participarea politică.
„Departe de a fi turnuri de fildeş izolate, instituţiile academice se transformă în catalizatori puternici pentru schimbarea socială. În 2025, universităţile vor ocupa un loc central în conflictele politice - atât modelând, cât şi fiind modelate de transformări societale mai ample.
În prezent, mişcările studenţeşti creează conexiuni transnaţionale pentru a coordona luptele sociale sub regimuri tot mai autoritare. Printre cauzele lor se numără combaterea schimbărilor climatice şi drepturile reproductive, civile şi ale omului. Documentarea încălcărilor drepturilor omului, în special în regiuni precum Gaza, a atras atenţia la nivel mondial, ajungând până la Curtea Penală Internaţională.
Cu toate acestea, această mişcare se confruntă cu reacţii adverse semnificative. Campaniile extremei drepte vizează în mod sistematic universităţile, încercând să delegitimeze cercetarea care contestă realităţile istorice şi contemporane incomode. Domenii precum ştiinţa climei, studiile de gen, teoria rasială critică şi etica tehnologică sunt deosebit de vulnerabile. Rezistenţa şi supravieţuirea cercetătorilor din aceste domenii vor fi esenţiale.
Cercetarea în domeniul climei, de exemplu, se află în prima linie a contestării naraţiunilor politice şi corporatiste care prioritizează interesele economice pe termen scurt în detrimentul supravieţuirii planetei. Cercetătorii şi studenţii nu se limitează la documentarea degradării mediului, ci dezvoltă soluţii inovatoare pentru dezvoltarea durabilă şi adaptarea la schimbările climatice.
Cercetarea în domeniul IA (inteligenţa artificială), între timp, a apărut ca un domeniu esenţial în care universităţile examinează provocările morale şi practice profunde ale dezvoltării tehnologice. Cercetătorii creează cadre pentru o inovare responsabilă care acordă prioritate drepturilor omului, confidenţialităţii şi accesului echitabil - adesea în opoziţie directă cu actori privaţi puternici precum Elon Musk.
Acest lucru pune conducerea universităţilor în faţa unei dileme morale fără precedent. Administratorii nu mai pot rămâne neutri în escaladarea „războaielor culturale” între valori societale concurente. Iar deciziile lor - de a proteja libertatea academică şi de a sprijini cercetătorii vulnerabili sau de a capitula - vor avea implicaţii profunde pentru stabilitatea democratică.
Pe măsură ce centrele de putere globale se recalibrează şi tendinţele autoritare reapar, universităţile oferă o contrapondere esenţială la erodarea democraţiei. Acestea sunt spaţii în care ne imaginăm alternative de viitor, analizăm nedreptăţile sistemice şi conceptualizăm rezistenţa colectivă. Transformarea este fundamentală: universităţile nu mai sunt doar instituţii de învăţământ, ci actori esenţiali în lupta globală pentru justiţie socială, opunându-se structurilor de putere existente şi oferind perspective critice care contestă naraţiunile dominante”.
