Amnesty International trage un semnal un „semnal de alarmă” și acuză Israelul de genocid în Gaza

62503199
Getty

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a acuzat Israelul de "comiterea unui genocid" împotriva palestinienilor de la începutul războiului din Gaza.

Acuzațiile la adresa Israelului vin într-un raport publicat joi care ar trebui „să fie un semnal de alarmă pentru comunitatea internaţională”, informează AFP, citat de News.ro.

Pentru a ajunge la această concluzie, organizaţia spune că s-a bazat pe „declaraţiile genocidale şi dezumanizante ale guvernului israelian”, pe imagini din satelit care documentează distrugerea teritoriului şi pe cercetări pe teren cu locuitori din Gaza între 7 octombrie 2023 şi iulie 2024.

„Lună după lună, Israelul i-a tratat pe palestinienii din Gaza ca pe un grup de suboameni, nedemni de respect pentru drepturile omului şi demnitate, demonstrându-şi intenţia de a-i distruge fizic”, a declarat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard.

„Concluziile noastre condamnabile trebuie să servească drept semnal de alarmă pentru comunitatea internaţională: acesta este un genocid. Acesta trebuie să înceteze acum”, a afirmat ea într-o declaraţie.

De la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul care continuă să facă ravagii în Fâşia Gaza, Israelul şi-a apărat ofensiva prin dorinţa sa de a eradica mişcarea islamistă.

„Dar să fim clari: obiectivele militare pot coincide cu intenţia de genocid”, a insistat Agnes Callamard în cadrul unei conferinţe de presă la Haga.

Raportul de 300 de pagini citează exemplul a 15 atacuri aeriene efectuate între 7 octombrie 2023 şi 20 aprilie 2024, care ar fi ucis 334 de civili, dintre care 141 de copii, şi pentru care organizaţia „nu a găsit nicio dovadă că au fost îndreptate către obiective militare”.

Peste 40.000 de civili uciși în Gaza

De la începutul războiului, cel puţin 44.532 de persoane au murit în Gaza, majoritatea fiind civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza al Hamas, considerate fiabile de ONU.

Amnesty subliniază, de asemenea, condiţiile de viaţă ale palestinienilor din enclavă, unde sunt supuşi „înfometării şi bolilor”, ceea ce „îi expune la o moarte lentă, calculată”.

„Statele care trimit arme Israelului îşi încalcă obligaţiile de a preveni genocidul şi riscă să devină complici la acesta”, a mai acuzat Agnes Callamard.

ONG-ul a anunţat că va publica şi un raport privind crimele comise de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie 2023.

Atacul Hamas s-a soldat cu moartea a 1.208 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unei numărători AFP bazate pe cifre oficiale şi care include ostaticii ucişi sau care au murit în captivitate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Volodimir Zelenski: Guvernul georgian urmăreşte să creeze o dependenţă a ţării de Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri acţiunile guvernului georgian de a ordona dispersarea protestelor drept "ruşinoase", menite să facă ţara dependentă de Rusia, relatează Reuters.

Adunarea Naţională a Franţei a votat pentru demiterea guvernului

Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289.

Benjamin Netanyahu: Corpul unui ostatic ucis în Gaza, adus în Israel în cadrul unei operaţiuni speciale

Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că Israelul a recuperat, în cursul unei operaţiuni speciale, corpul unui ostatic israelian răpit la 7 octombrie 2023 în timpul atacului Hamas şi ucis în Gaza în timpul captivităţii, relatează AFP şi Reuters.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.