Americanii vaccinați anti-Covid-19 vor putea intra, la vară, în statele din Uniunea Europeană

62186900
Getty

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că statele Uniunii Europene îi vor accepta, necondiţionat, în această vară, pe americanii care sunt vaccinați cu seruri aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente.

În prezent, Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat cele trei vaccinuri utilizate în SUA.

„Americanii, din câte văd, folosesc vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentelor. Acest lucru va permite libera circulaţie şi călătoriile către Uniunea Europeană”, a declarat, duminică, pentru The New York Times, Ursula von der Leyen.

Șefa executivului european nu a precizat însă exact când vor putea fi reluate călătoriile, afirmând că aceasta va depinde de situaţia epidemiologică, informează Agerpres.

"Situaţia se îmbunătăţeşte însă în SUA, după cum se îmbunătăţeşte, să sperăm, şi în Uniunea Europeană", a spus aceasta.

În mare măsură, Uniunea Europeană a suspendat în călătoriile neesenţiale acum mai bine de un an.

În luna aprilie, statele membre ale UE au convenit să lanseze certificate de vaccinare anti-Covid-19 care să permită persoanelor care au fost vaccinate împotriva acestei bolii, s-au vindecat sau au fost testate negativ, să poată călători mai uşor.

Intenţia este ca aceste certificate să devină operaţionale din luna iunie.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62186897
Localitatea italiană Castiglione di Sicilia vinde aproape 900 de case abandonate la preţuri pornind de la 1 euro

Localitatea italiană Castiglione di Sicilia vinde aproape 900 de case abandonate la preţuri pornind de la 1 euro.

62186890
Imagini spectaculoase cu o tornadă în Texas. Ce a urmat

Imagini spectaculoase cu o tornadă au fost surprinse în statul american Texas.

62186887
Mai multe girafe din Kenya au fost mutate cu armata. Care a fost motivul

Misiune de salvare neobișnuită pentru armata din Kenya. Soldații au fost trimiși pe o insulă, în mijlocul unui lac, să mute câteva girafe.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.