Numărul deceselor provocate de epidemia din China a urcat la 106. Străinii, evacuați pe rând

×
Publicitate

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în China a ajuns la 106 morţi şi la 4.515 de cazuri de infectare confirmate, multe alte persoane fiind suspectate că poartă virusul, au informat marţi autorităţile medicale din această ţară, citate de DPA.

Douăzeci şi şase de persoane au murit de luni dimineaţă, inclusiv o primă victimă la Beijing. Numărul de cazuri de infectare confirmate a crescut cu peste 1.700 în intervalul de 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Sănătate din China.

Alte 6.973 de persoane sunt suspectate că au fost infectate, au precizat autorităţile, adăugând că monitorizează peste 47.000 de persoane care ar fi putut intra în contact cu virusul.

Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei, Departamentul de Stat American a emis o avertizare de călătorie fermă și le recomandă cetăţenilor americani să evite orice vizită în China.

La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre un nivel de amenințare înalt pe plan internațional.

Iar în România, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a anunţat că produsele care provin din China, pentru care există posibilitatea transmiterii coronavirusului, vor fi atent verificate.

Sute de muncitori, cu o armată de excavatoare, muncesc la periferia oraşului Wuhan pentru a construi două spitale în care să fie îngrijiţi doar pacienţii infectaţi cu temutul coronavirus. Prima clădire ar trebui să fie gata până pe 3 februarie.

Premierul chinez a vizitat luni oraşul Wuhan pentru a vedea care sunt măsurile luate de autorităţi. Este primul oficial de rang înalt care ajunge în zonă de la declanşarea epidemiei.

Primarul din Wuhan a spus că îşi asumă responsabilitatea pentru decizia de a închide complet oraşul şi este dispus să demisioneze dacă i se va cere acest lucru.

Luni seară, într-o altă localitate din nordul Chinei, transportul public a fost oprit. La rândul lor, autorităţile din Beijing au raportat luni un prim deces. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani care fusese în Wuhan. Tot luni, Sri Lanka, Cambodgia şi Germania au raportat primele cazuri de infecţie.

Totul a pornit din oraşul Wuhan cu 11 milioane de locuitori, al şaptelea ca mărime din ţară. Aflat în Hubei, deşi are o populaţie mai numeroasă ca a României, este totuşi doar o mică regiune dintr-o ţară imensă cu 1,4 miliarde de locuitori.

La începutul anului, virusul s-a răspândit rapid şi în afara graniţelor Chinei. Thailanda a fost prima ţară care a anunţat îmbolnăviri cu coronavirus pe 13 ianuarie.

O săptămână mai târziu, Coreea de Sud, Japonia şi Australia au anunţat primele cazuri.

Virusul a fost depistat şi în Hong Kong, Macau, Taiwan, Singapore, Vietnam, Malaezia şi Nepal. Mai apoi Statele Unite şi Canada au anunţat la rândul lor îmbolnăviri. În fine, pe 25 ianuarie, Franța a confirmat apariţia primelor cazuri în Europa.

În tot acest timp, mai multe țări caută soluţii pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii blocaţi în China. Autorităţile din Paris se pregătesc să repatrieze pe calea aerului câteva sute de francezi rămaşi în Wuhan. Odată ajunşi în Franţa, vor fi ţinuţi în carantină 14 zile. Zborul va fi gratis pentru pasagerii francezi. Responsabilii din Hexagon nu au spus dacă vor fi evacuate şi persoane de altă naţionalitate, dar au ţinut să precizeze că sunt în discuţii cu alte țări europene.

Jerome Salomon, reprezentant al Ministerului Sănătăţii: "Există mecanisme europene de cooperare, de ajutor reciproc european, iar în acest moment discutăm în acest sens cu diferite țări europene, deoarece suntem în măsură să activăm acel mecanism de ajutor și să îndeplinim o misiune europeană elaborată."

O operaţiune de evacuare din Wuhan a fost anunţată şi de Statele Unite, însă numai pentru personalul consulatului american din acest oraş. Un avion urmează să decoleze marți de acolo către San Francisco. Departamentul American de Stat a transmis că americanii care nu lucrează la consulat şi vor să fie evacuaţi cu acel zbor îşi pot cumpăra bilete pentru locurile rămase libere.

Între timp, peste Ocean apar noi cazuri de infecţie: unul în New Jersey şi două în New Hampshire.

Până acum, Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu a decretat starea de urgență la nivel mondial. Directorul OMS a anunţat însă că va merge împreună cu o echipă de specialişti în Beijing, pentru a analiza situaţia la fața locului, alături de oficialii chinezi. În lumea medicală, opinia majoritară rămâne cea potrivit căreia virusul este de origine animală, a suferit mutații şi s-a transmis la om.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
O femeie a rămas atârnată în aer după ce a căzut de pe munte. Imagini dramatice

Plimbare cu peripeţii pentru un cuplu care s-a aventurat pe munte în California.

Tragedie uriașă în Peru. 15 oameni, uciși de explozia unei cisterne

Bilanţul exploziei de joi a unei cisterne transportând gaz la Lima a urcat la 15 morţi luni, după decesul unui copil de şapte ani care fusese internat în spital cu arsuri grave, a anunţat ministrul peruan al Sănătăţii, Elizabeth Hinostroza, notează AFP.

Moartea lui Kobe Bryant într-un accident de elicopter, prevestită din 2012

Un tweet care prevestea moartea baschetbalistului Kobe Bryant într-un accident de elicopter, încă din 2012, a devenit viral pe rețelele sociale după decesul starului american, scrie presa internațională.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.