Noi experiențe pentru fanii jocurilor video. „Poți trece în mintea lor”

×
Publicitate

Dacă ați crescut jucând "Counter Strike" şi "Call of Duty", iar ”Fortnite” nu mai are secrete, cu siguranţă nu ați auzit de un alt tip de jocuri video.

La festivalul independent de jocuri video de la Berlin, eroii sunt o pasăre cu care trebuie să te împrietenești sau un grup de personaje ciudate care dau o petrecere chiar de... sfârșitul lumii.

„Full Bloom”

Cele mai multe jocuri prezentate la Festivalul Independent de Jocuri de la Berlin nu presupun inamici care trebuie învinși, nici bătălii de proporții epice, și nici punctaj. Multe dintre ele sunt de-a dreptul ciudate, cum este Full Bloom - un joc în care poți construi orice cu ajutorul realității virtuale.

„Este o formă de artă colectivă. Toată lumea creează lucruri cu ajutorul mâinilor întinse ca nişte flori, care se transformă în orice construcţie vrei. Creaţiile tuturor rămân în deşert. Deşertul începe ca un deşert şi se poate transforma într-o pădure de creaţii halucinante. Este ca o lume făcută din mâini”, spune creatoarea jocului. 

"Small Talk"

"Small Talk" - pe româneşte sporovăială - este un joc a cărui acţiune are loc la... sfârşitul lumii.

„Este o poveste interactivă în care vorbeşti cu personaje suprarealiste aflate la o petrecere. Trebuie să stai de vorbă cu ei despre problemele şi situaţiile prin care trec. Pot fi sentimente de anxietate, de exemplu. În unele cazuri poţi să treci în mintea lor şi să experimentezi ceea ce li se întâmplă”, Gabrielle Geneviele, creatoarea jocului. 

"Bird Alone"

Un alt joc prezentat la festival este "Bird Alone", al cărui scop este să te împrieteneşti cu o pasăre.

„Totul este despre prietenia şi conexiunea cu această pasăre şi cu viaţa ei. Aveţi discuţii de toate felurile, desenaţi, ascultaţi muzică împreună, plantaţi flori, sunt toate lucrurile astea pe care le poți face. Dar în principal este despre a te împrieteni cu o pasăre”, spune George Batchelor, creatorul jocului. 

Festivalul A.Maze de la Berlin nu are pe listă niciun producător cunoscut de jocuri video - este dedicat creatorilor independenţi, și mulți dintre ei spun că sunt, de fapt, artiști.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62036932
Motivul pentru care 16 statui celebre din Paris au fost ”decapitate”
Turiştii care s-au nimerit joi prin centrul Parisului au putut asista la o operaţiune care nu se întâmplă prea des. Cele 16 statui de pe acoperişul catedralei Notre-Dame, reprezentând cei 12 apostoli şi cei patru evanghelişti, şi-au luat zborul.
62036931
Pe cine dă vina papa Benedict pentru cazurile de pedofilie din sânul Bisericii Catolice
În timp ce Papa Francisc acceptă responsabilitatea Bisericii Catolice pentru cazurile de pedofilie, predecesorul său, Papa emerit Benedict dă vina pe revoluţia sexuală din anii '60.
62036925
Statele Unite, lovite de un ciclon-bombă. Tornadă surprinsă în curtea unei școli
Vremea extremă face ravagii în Statele Unite. În timp ce un ciclon-bombă a readus iarna în unele state, în altele sunt furtuni.