SUA refuză să facă parte din grupul internațional OMS pentru găsirea unui vaccin

62145576
Agerpres

Administrația Trump a anunțat că nu se va alătura efortului global de dezvoltare, fabricare și distribuire a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în principal pentru că în acest proces este implicată Organizația Mondială a Sănătății.

Potrivit Washington Post, această decizie ar putea modela cursul pandemiei și rolul SUA în diplomația din domeniul sănătății.

Peste 170 de țări sunt în discuții pentru a participa la așa numita inițitivă Covax, care are ca scop accelerarea dezvoltării vaccinurilor, asigurarea dozelor pentru toate țările și distribuirea acestora către segmentul cu cel mai mare risc al fiecărei populații.

Planul, care este condus de către OMS și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică și Gavi (o alianță ”vaccinală”), a fost la un moment dat în atenția unilor membri ai administrației Trump și este susținut de aliații tradiționali ai SUA, inclusiv Japonia, Germania și Comisia Europeană, brațul executiv al Uniunii Europene.

Dar Statele Unite nu vor participa, parțial pentru că cei de la Casa Albă nu vor să colaboreze cu OMS, pe care președintele Trump a criticat-o pentru răspunsul său ”centrat pe China” la pandemie.

"Statele Unite vor continua să se angajeze împreună cu partenerii noștri internaționali pentru a ne asigura că învingem acest virus, dar nu vom fi constrânși de organizațiile multilaterale influențate de corupția Organizației Mondiale a Sănătății și China", a declarat Judd Deere, un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de Washington Post.

”Decizia privind grupul Covax, despre care nu s-a știut, este efectiv o dublare de către administrație (Casa Albă, n. red.) pe pariul său că Statele Unite vor câștiga cursa vaccinurilor. Elimină șansa de a asigura doze de vaccin pentru populație dintr-un grup cu candidați promițători - o abordare potențial riscantă” - notează Washington Post.

„America ia parte la un mare joc de noroc, adoptând o strategie de tip du-te singur”, spune și Lawrence Gostin, profesor de drept global al sănătății la Universitatea Georgetown.

De asemeea, Kendall Hoyt, profesor asistent la Școala de Medicină Geisel din Dartmouth, este de părere că mișcarea este asemănătoare cu renunțarea la o poliță de asigurare.

Ideea din spatele grupului Covax este să descurajeze stocarea discreționară a vaccinului și să se concentreze mai întâi pe vaccinarea persoanelor cu risc ridicat din fiecare țară, o strategie care ar putea duce la rezultate mai bune pentru sănătate și la costuri mai mici, au spus experții.

Neparticiparea SUA la acest grup îngreunează acest lucru.

Când SUA declară că nu va participa la niciun fel de efort multilateral pentru a asigura vaccinurile, aceasta este o adevărată lovitură”, a spus și Suerie Moon, co-director al Centrului Global de Sănătate de la Institutul Absolvent de Studii Internaționale și de Dezvoltare din Geneva .

Comportamentul țărilor în ceea ce privește vaccinurile în această pandemie va avea repercusiuni politice, pe lângă cele legate de sănătatea publică”, a adăugat ea.

„Este vorba despre: Ești un partener de încredere sau, la sfârșitul zilei, vei păstra toate jucăriile doar pentru tine?” - mai spune Moon.

Unii membri ai administrației Trump s-au arătat interesați de o abordare mai cooperantă, dar, în cele din urmă, s-a trecut peste opiniile lor.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Trump a vorbit despre starea lui de sănătate. „Nu încetează niciodată!”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a respins marţi zvonurile că ar fi suferit de o serie de ''mici accidente vasculare cerebrale'', în noiembrie anul trecut, în urma cărora ar fi fost spitalizat, relatează AFP.

Test pentru Covid-19 care dă rezultatul în 15 minute, dezvoltat în Elveția. Când va fi disponibil

Grupul farmaceutic elveţian Roche a anunţat marţi lansarea, la sfârşitul lunii septembrie, a unui test de depistare a noului coronavirus, care va da rezultatele în 15 minute, relatează AFP.

DJ-ul care a realizat coloana sonoră în „Madagascar” a murit. DJ Erick Morillo, decedat în casă

DJ Erick Morillo a fost găsit decedat în casa lui din Miami. DJ-ul se confrunta cu acuzații de agresiune sexuală iar procesul său urma să înceapă vineri.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

Prognoză sumbră. Debitul Dunării la intrarea în România o să scadă sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea de 1.500 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.