Acord între Senatul SUA şi Casa Albă privind un plan de relansare economică de 2.000 miliarde de dolari

62116800
Getty

Liderul majorităţii republicane din Senatul american, Mitch McConnell, a anunţat miercuri că s-a ajuns la un acord cu privire la un plan de 2.000 miliarde de dolari cu democraţii şi cu Casa Albă pentru relansarea economiei SUA.

„După zile de discuţii intense, Senatul a ajuns la un acord între cele două partide cu privire la un plan istoric de sprijin în faţa acestei pandemii. Vom aproba acest text mai târziu în cursul zilei de astăzi”, a declarat senatorul republican Mitch McConnell în hemiciclul Senatului.

Acordul istoric, menit să relanseze economia SUA afectată de pandemia de Covid-19, va trebui aprobat ulterior şi de Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, înainte de a fi promulgat de preşedintele Donald Trump.

„Acest plan va reprezenta cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite destinat economiei reale”, a declarat marţi seară consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow.

„Avem nevoie urgent de această lege pentru a întări economia, a injecta lichidităţi şi a stabiliza pieţele financiare pentru a traversa această perioadă dificilă”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

Măsurile includ ajutoare distribuite direct americanilor, credite pentru întreprinderile mici şi pentru marile companii, cum sunt cele din sectorul aerian, precum şi mai multe resurse financiare pentru spitale, a indicat Larry Kudlow.

Marţi seară, SUA aveau confirmate oficial peste 53.000 de cazuri de COVID-19 şi aproape 700 de decese, conform numărătorii de referinţă realizate de Universitatea Johns Hopkins.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62116903
Un medic american explică cum ne afectează organismul Covid-19. „O vătămare extinsă a plămânului”
Un doctor de la un spital universitar din Washington DC vrea ca toţi oamenii să ştie cum ne afectează organismul noul virus.
62116899
Italienii au început să închirieze câini ca să poată să iasă din case fără să fie amendați
Italia este în carantină, iar oamenii pot ieşi din casă doar pentru câteva motive cât se poate de serioase. Să cumpere alimente de strictă necesitate, să meargă la serviciu, la medic sau să-şi plimbe animalele de companie.
62116884
Veste uriașă: China ridică mâine carantina din provincia Hubei, locul de unde a pornit pandemia de coronavirus
Provincia chineză Hubei, ”leagănul” pandemiei covid-19, se pregătește de ridicarea carantinei, care a durat peste două luni.