David Sassoli a murit. Președintele Parlamentului European avea 65 de ani

62235325
Getty

Preşedintele Parlamentului European, social-democtratul italian David Sassoli, a murit luni noapte, în Italia, la 65 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

"David Sassoli a murit la ora 01.15 la CRO (centrul de oncologie) din Aviano, Italia, unde era spitalizat de la finalul lunii decembrie. Data şi locul funeraliilor vor fi comunicate în orele următoare", a spus Roberto Cuillio, citat de News.ro. 

Luni după-amiază, purtătorul de cuvânt al său a anunţat internarea lui David Sassoli "din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar” şi anularea activităţilor sale oficiale. După ce a suferit în trecut de leucemie, David Sassoli fusese deja internat în această toamnă pentru pneumonie.

Fost jurnalist şi prezentator de ştiri TV în Italia, David Sassoli a fost ales pentru prima dată europarlamentar în 2009. În 2019, i-a succedat în calitate de preşedinte al Parlamentului European unui alt italian, Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi din PPE (dreapta), pentru un mandat de doi ani şi jumătate.

Alegerea noului preşedinte al Parlamentului European urmează să aibă loc în ianuarie.

Mesajele transmise de Klaus Iohannis şi de liderii politici din România

Președintele român Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe Twitter după decesul lui David Sassoli, pe care îl numește un "prieten al României".

„Sunt profund întristat de moartea subită a lui David Sassoli, președintele Parlamentului European. A fost un prieten al României și un lider care a luptat pentru valorile și principiile europene. Moștenirea sa europeană va dăinui. Gândurile mele merg către familia lui”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

 

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite.

”Europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite. În numele meu şi al Guvernului transmit sincere condoleanţe familiei Preşedintelui Parlamentului European, omului politic şi jurnalistului David Sassoli”, a scris premierul Nicolae Ciucă.

 

Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj după decesul lui David Sassoli.

„Sunt profund întristat de moartea subită a președintelui Parlamentului European David Sassoli. Am pierdut un prieten și un suporter al României și al Europei socialiste. Condoleanțe apropiaților săi”, a scris Marcel Ciolacu

 

Reacții ale politicienilor din Italia

În ultimele ore, numeroşi politicieni italieni,şi-au exprimat sprijinul pentru David Sassoli pe reţelele de socializare, folosind hashtag-ul #ForzaDavid, la unison cu mesajele de susţinere din partea oficialilor instituţiilor europene şi a eurodeputaţilor, după anunţul decesului preşedintelui Parlamentului European, relatează AFP.

"Ciao David, prieten de-o viaţă", îl omagiază ministrul italian al culturii, Dario Franceschini (Partidul Democrat, PD). Ministrul a scris acest mesaj pe Twitter, însoţit de o fotografie a lui David Sassoli.

De asemenea, mai mulţi europarlamentarii şi-au exprimat emoţia la scurt timp după anunţarea decesului.

''Sunt profund bulversat de vestea cutremurătoare primită în această dimineaţă, privind încetarea din viaţă a domnului David Sassoli, preşedintele Parlamentului European. A fost un politician plin de curaj, un jurnalist apreciat în Italia şi un european convins care a militat cu multă fermitate pentru apărarea drepturilor omului în întreaga lume'', a scris marţi dimineaţa pe Facebook eurodeputatul Eugen Tomac (PPE).

''Este o zi tristă pentru noi toţi, l-am respectat enorm, i-am apreciat diplomaţia şi dăruirea cu care a condus una dintre cele mai importante instituţii ale Uniunii Europene în vremurile acestea cumplite, care aduc zilnic veşti triste şi care par să nu se mai termine. Îmi îndrept gândurile către toţi cei apropiaţi domnului preşedinte Sassoli şi le transmit sincere condoleanţe, este o pierdere grea pentru toată Europa'', adaugă eurodeputatul român.

''Sunt extrem de trist. Munca sa de modernizare a Parlamentului de sus până jos a fost vizionară şi sper că vom putea duce la bun sfârşit sarcinile pe care şi le-a asumat" pentru a reforma instituţia, a reacţionat şi eurodeputata daneză Karen Melchior (Renew, liberali), citată de AFP.

''Am inima frântă. Europa a pierdut un lider, eu am pierdut un prieten, democraţia a pierdut un campion", a declarat eurodeputata malteză Roberta Metsola, care ar urma să-i succeadă.

Alegerile pentru succesiunea lui Sassoli, despre care se discuta de ceva vreme, sunt programate în prezent pentru 18 ianuarie.

Preşedintele Parlamentul European David Sassoli a încetat din viaţă marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani. Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
Citește și...
După 14 zile de lovituri aeriene, SUA au oprit bombardamentele asupra Iranului. Trump schimbă tactica

Armata americană a întrerupt, după aproape 14 zile de atacuri aeriene asupra Iranului, campania de bombardamente, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese pe calea unei soluții diplomatice, potrivit presei din SUA și Israel, citate de EFE.

Prima țară din Asia Centrală care introduce transportul cu taxiuri aeriene. Primele curse ar putea începe în 2028

Kazahstanul se pregăteşte să devină prima ţară din Asia Centrală care introduce în sistemul său de transport taxiuri aeriene electrice cu decolare şi aterizare verticală (eVTOL), a relatat vineri agenţia Anadolu.

Zelenski susține că Rusia se pregătește să primească încă 30.000 de soldați nord-coreeni și să-și extindă mobilizarea

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia se pregătește să primească încă 30.000 de soldați din Coreea de Nord, precum și noi lansatoare pentru rachete balistice.

Recomandări
Cum a doborât România a doua dronă în mai puțin de 24 de ore. Ce s-a schimbat față de prima misiune

România a trecut prin momente dramatice în ultimele 24 de ore, după ce două drone militare au pătruns în spațiul aerian național, si au fost doborâte de pilotul unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Române. 

Studiu Eurofound: România urcă în topul creșterilor salariului minim din UE, dar rămâne printre ultimele state din clasament

România se numără printre țările cu cele mai rapide creșteri ale salariului minim din Uniunea Europeană. Totuși, acesta rămâne printre cele mai mici din Uniune. 

Vestul Europei, sub teroarea flăcărilor. Sute de mii de persoane din Spania și Franța au primit ordine de evacuare

Sunt ore critice în Spania, unde incendiile de vegetație continuă să se extindă. Fumul gros a ajuns până în capitala Madrid.