A fost încătușat la metrou după ce i s-a descărcat telefonul. Ce au constatat polițiștii

62086719
Metro

Un tânăr a fost încătușat la metroul din Londra după ce i s-a închis închis telefonul și nu a mai putut să treacă de bariere la ieșire.

Metroul din Londra folosește un sistem prin care oamenii pot plăti călătoriile cu ajutorul unei aplicații pe telefon, trebuind doar să atingă cu smartphone-ul senzorii la intrarea și ieșirea din subteran.

Tânărul a validat călătoria la intrare, însă telefonul i s-a descărcat pe drum și nu a mai putut să iasă de la metrou. Pentru că întârzia la muncă, acesta a încercat să sară peste barieră, moment în care a fost observat de angajații care asigură paza de la metrou, care l-au prins și încătușat, a transmis marți Metro.co.uk.

O călătoare care a văzut ce s-a întâmplat i-a confruntat pe ofițerii de securitate și le-a cerut să îl elibereze pe băiat, însă aceștia au refuzat și au început să îi caute în bagaj un act de identitate.

Într-un final, călătoarea a reușit să îi convingă pe angajații de la metrou să îi permită băiatului să își încarce telefonul. Odată ce și-a repornit dispozitivul, acesta a reușit să le dovedească ofițerilor că a plătit pentru călătorie și nu a făcut nimic ilegal.

În urma incidentului, autoritățile de transport britanice au transmis un comunicat în care precizează că arestarea unei persoane pentru neplata călătoriei este o măsură extremă, care se aplică doar în cazul în care călătorul refuză să plătească sau să ofere un nume și o adresă unde să îi poată fi trimisă amenda.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62086688
Benjamin Netanyahu renunţă la mandatul de a forma noul guvern

Beniamin Netanyahu, cel mai longeviv şef de guvern al Israelului, l-a anunţat luni seară pe preşedinte, printr-un mesaj postat pe Facebook, că nu a reuşit să obţină majoritatea necesară ca să treacă un nou cabinet prin parlament.

62086686
Alegeri Canada. Justin Trudeau a câștigat un nou mandat, dar nu și majoritatea în guvern

După o campanie electorală foarte disputată care a dezbinat profund Canada, premierul liberal Justin Trudeau a reuşit să rămână la putere, dar în condiţii mai puţin confortabile.

62086661
Accident șocant în SUA. Un șofer a intrat cu mașina într-un camion cu lemne

Un șofer din Statele Unite a supraviețuit miraculos după ce mai multe trunchiuri de copaci au năvălit peste el în mașină, prin parbriz.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.