99 de morţi şi sute de răniţi, după erupţia vulcanului Fuego. Autorităţile încă mai caută cadavre

61964914
Agerpres

Căutările persoanelor dispărute în jurul vulcanului Fuego din Guatemala au fost îngreunate de noi explozii şi scurgeri de lavă.

La trei zile după erupţia spectaculoasă, un nouu bilanţ arată că numărul victimelor este de cel puţin 99 de morţi şi 200 de dispăruţi.

"Activitatea vulcanului continuă şi posibilitatea scurgerii de materii piroclastice (cenuşă, noroi, apă şi bolovani încinşi) în următoarele ore sau zile nu este exclusă, prin urmare se recomandă să nu se intre în zona afectată", a indicat Institutul guatemalez de vulcanologie (Insivumeh).

Institutul a avertizat şi faţă de riscul alunecărilor de teren ca urmare a ploilor care au căzut miercuri seară. Vulcanul din vârful căruia iese o coloană de fum şi cenuşă a continuat miercuri să înregistreze explozii de slabă intensitate, cu o frecvenţă de patru sau cinci pe oră.

Marţi seară, o puternică explozie în crater a provocat panică printre locuitorii care se întorseseră în satele lor. Echipele de salvare, poliţişti şi militari au fost nevoiţi să abandoneze locul, însă a doua zi operaţiunile de căutare au fost reluate.

Duminică, proiecţiile spectaculoase de lavă şi cenuşă din vârful craterului acestui colos, de 3.763 de metri înălţime şi aflat la 35 km distanţă de capitala Guatemalei, a semănat panică şi moarte în micile aşezări rurale situate pe versanţii vulcanului, provocând moartea a cel puţin 99 de persoane şi aproape 200 de dispăruţi în municipalitatea Escuintla şi în împrejurimi. Doar 28 de trupuri neînsufleţite au fost până acum identificate.

Erupţia a provocat şi 46 de răniţi şi evacuarea a 12.089 de persoane, potrivit Coordonării naţionale de gestionare a dezastrelor naturale (Conred). Catastrofa a afectat în diferite grade în total 1,7 milioane de guatemalezi.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61962235
Vladimir Putin: "Am avertizat că SUA se vor implica în bucătăria internă a Europei"

Președintele Vladimir Putin s-a adresat publicului național în timpul sesiunii sale anuale de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia a răspuns la numeroasele întrebări trimise de cetățeni.

61964909
Un român, hoț de buzunare în Berlin, și-a dezvăluit metoda. Câți bani a făcut din 21 de furturi

Berlinul, capitala Germaniei, a devenit raiul hoților de buzunare din România, potrivit declarațiilor unui conațional judecat în această perioadă pentru zeci de furturi.

61945569
Giuliani: Kim Jong-un l-a implorat în genunchi pe Donald Trump să păstreze summitul

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, a făcut declarații controversate la o conferință în Israel. Acesta a susținut că liderul nord-coreean ”l-a implorat în genunchi” pe Trump să nu anuleze summitul dintre cei doi, relatează BBC.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.