60 de soldati sirieni, trimisi sa atace ISIS, ucisi din greseala de coalitia internationala. SUA si-au cerut scuze prin Rusia

61834273

SUA au transmis prin intermediul Rusiei regrete pentru uciderea neintentionata a unor militari sirieni, a afirmat un inalt oficial al administratiei presedintelui Barack Obama, relateaza Reuters.

Zeci de militari sirieni au fost ucisi "din greseala” sambata de lovituri aeriene ale coalitiei internationale conduse de Statele Unite.

Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Siria, scena tensiunilor intre Rusia si SUA

Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite s-a reunit sambata seara timp de o ora, pentru a discuta atacul coalitiei internationale asupra armatei siriene. Incidentul ar putea periclita armistitiul declarat luni, in urma unui acord intre Moscova si Washington, pentru a permite ONU sa trimita ajutoare umanitare in zonele greu accesibile din Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului si Rusia au anuntat ca bombardamentele de aviatie ale coalitiei internationale au lovit sambata pozitii ale armatei siriene langa aeroportul Deir al-Zor.

In Consiliul de Securitate, ambasadoarea americana la ONU, Samantha Power, a afirmat ca SUA investigheaza loviturile aeriene, iar daca vor ajunge la concluzia ca intr-adevar au fost loviti militari ai Siriei, "nu aceasta a fost intentia noastra si desigur ca regretam pierderea de vieti".

Power a adaugat ca decizia Rusiei de a convoca de urgenta consiliul a fost "cinica si ipocrita", deoarece Moscova nu si-a manifestat in mod similar indignarea cand fortele guvernamentale siriene au ucis civili pe parcursul celor peste cinci ani de conflict. "Rusia trebuie sa inceteze marcarea ieftina de puncte si demagogia si manevrele si sa se concentreze pe ceea ce conteaza, adica implementarea a ceea ce am negociat cu buna credinta", a declarat presei ambasadoarea SUA.

La randul sau, intrebat de ziaristi daca loviturile aeriene mentionate inseamna sfarsitul acordului privind armistitiul in Siria, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a raspuns: "Este un mare semn de intrebare. As fi foarte interesat sa vad cum reactioneaza Washingtonul. Daca actiunile de azi ale ambasadoarei Power sunt un indiciu al acestei posibile reactii, atunci avem probleme mari".

Potrivit lui Ciurkin, este un moment crucial in eforturile de pacificare a Siriei si in lupta impotriva terorismului, iar SUA ar fi trebuit sa mai astepte doua zile inceperea cooperarii militare cu Rusia, in loc sa desfasoare o operatiune "necugetata". "Cine conduce la Washington? Casa Alba sau Pentagonul? Deoarece am auzit declaratii de la Pentagon care contrazic pur si simplu ceea ce am auzit de la presedintele Obama si de la secretarul Kerry" (n. red.: secretarul de stat american John Kerry), a mai spus ambasadorul rus.

Rusia si SUA s-au acuzat reciproc de blocarea ajutoarelor umanitare departe de orasul sirian Alep. Ciurkin a afirmat ca guvernul de la Damasc a acordat toate autorizatiile necesare pentru ajutoarele umanitare din Siria, iar convoiul catre Alep ar urma sa porneasca duminica.

Armata siriana acuza coalitia internationala ca ajuta gruparea Stat Islamic prin lovituri aeriene

Comandamentul general al armatei siriene a acuzat sambata coalitia internationala condusa de SUA.

O lovitura aeriana la Jebel Tharda, in apropierea aeroportului Deir al-Zor, sambata la ora locala 17 (14.00 GMT), ar fi ucis mai multi soldati sirieni care se pregateau sa atace gruparea Stat Islamic, ceea ce ar reprezenta o "dovada concludenta" ca SUA si aliatii lor sustin fortele jihadiste, se afirma intr-un comunicat al armatei siriene.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizatie neguvernamentala cu sediul la Londra, care lucreaza cu numerosi observatori pe teren in Siria, a confirmat moartea a 30 de soldati sirieni in urma atacului aerian si a precizat ca si aviatia militara a Rusiei a bombardat aceeasi zona, simultan cu coalitia internationala condusa de SUA.

Rusia sustine ca in atac au murit 62 de soldati.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
"Am crezut ca asurzesc, ni s-au spart geamurile de la masina". Clipele de groaza traite de martorii exploziei din Manhattan

O explozie puternica a avut loc sambata noaptea in zona rezidentiala newyorkeza Chelsea din Manhattan.

Explozie in Manhattan. Autoritatile au anuntat ca este vorba despre "UN ACT DE TERORISM". Toti ranitii au fost externati

LIVE UPDATE| O puternica explozie a zguduit azi-noapte cartierul new yorkez Chelsea, din Manhattan, si a provocat nu mai putin de 29 de raniti.

O bomba ascunsa a explodat pe traseul unei competitii de alergat din New Jersey. Competitia a fost anulata

Autoritatile americane au anuntat ca o bomba a explodat sambata in parcul Seaside din New Jersey, fara sa produca victime sau pagube materiale.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.