20 de ani de ani de la moartea prințesei Diana. William si Harry, în vizită la Grădina Albă

×
Publicitate

Au trecut 20 de ani de la moartea prinţesei Diana. "Prințesa inimilor" sau "prințesa poporului", așa cum au numit-o britanicii, a rămas în amintirea multora, impresionaţi de destinul tragic.

Fiii Dianei i-au adus miercuri un omagiu sobru mamei lor, a cărei moştenire vor să o păstreze, iar buchete de flori se adună în faţa fostei reşedinţe la Londra a Dianei.

Harry, William şi soţia sa Kate au vizitat pe o ploaie torenţială, în intimitate grădina albă efemeră creată în memoria ei la Palatul Kensington, unde locuia la Londra.

Timp de o oră, cei trei au vizitat locul în care predomină flori albe, special plantate ca un omagiu celei care, devenită un simbol, era numită cu afecţiune Lady Di.

Prinţii au mers să vadă zecile de buchete de flori depuse de trecători la câteva zeci de metri de acolo, în faţa grilajelor palatului londonez.

Harry a primit flori de la un trecător, pe care le-a depus printre celelalte, în mijlocul mesajelor şi lumânărilor.

”Am venit, acum 20 de ani, împreună cu mama mea şi fiul meu, acum în vârstă de 21 de ani acum”, a declarat Stephanie Davinson, o profesoară, în vârstă de 52 de ani, după ce a depus un buchet. ”O fac pentru fiii ei, care îi calcă pe urme. Cred că au mult de la ea”.

ASOCIAŢII DE CARITATE

William şi Harry, atenţi să perpetueze angajamentul mamei lor, s-au întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţi ai organizaţiilor de caritate pe care ea le susţinea.

”Acest angajament le va permite prinţilor să aducă un omagiu vieţii şi operei mamei lor”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington.

”Împreună, ei vor reflecta la realizările importante ale prinţesei şi la moştenirea ei, care continuă să rezoneze în rândul multor persoane, astăzi”.

Niciun angajament oficial nu este prevăzut pe 31 august, ziua în care Diana a murit în 1997, la vârsta de 36 de ani, într-un accident rutier, la Paris, împreună cu moştenitor egiptean Dodi Al-Fayed.

Câteva persoane erau prezente, în noaptea de miercuri spre joi, în ploaie, într-un loc situat în apropierea tunelului Podului Alma, unde a avut loc accidentul, şi care a devenit pe loc un loc de amintire şi omagiu.

”Eram un copil atunci când a murit ea, dar i-am studiat biografia”, a declarat Marie Hermann, în vârstă de 25 de ani, o jurnalistă germană. ”Îmi plăcea Diana şi angajamentul ei faţă de cauze umanitare”.

”Îmi amintesc ziua căsătoriei ei şi ziua morţii ei”, a declarat Linda Bigelbach, în vârstă de 61 de ani, care locuieşte la St. Paul, Minnesota. În opinia ei, Diana ”va fi mereu prinţesa poporului”.

Diana ”era revoluţionară, ea a schimbat familia regală pentru totdeauna”, a apreciat Sian Croston, o londoneză în vârstă de 17 ani.

Locul este o replică a flăcării Statuii Libertăţii de la New York. Pe lanţurile din jurul micului monument, sute de lacăte au fost agăţate, în semn de amintire.

Câteva zeci de buchete de flori şi fotografii cu prinţesa au fost depuse în jurul flăcării în noaptea de miercuri spre joi. Un admirator a aprins lumânări.

De la logodna cu prinţul moştenitor Charles, pe când era doar o tânără timidă de 20 de ani, rolul de mamă devotată şi de activistă umanitară şi până la decesul ei tragic, Diana a busculat familia regală şi şi-a marcat epoca.

Prietena unor celebrităţi şi figuri mediatice, această aristocrată a cărei imagine publică ascundea o personalitate chinuită şi-a forjat o popularitate mondială afişându-şi empatia faţă de cei mai defavorizaţi.

Confidenţele sale private au dezvăluit, de asemenea, o femeie independentă, care şi-a asumat libertăţi faţă de tradiţiile monarhice.

O STATUIE CU EFIGIA DIANEI

William şi Harry au comandat o statuie cu efigia eI, pentru a ancora solid amintirea mamei lor, care va fi ridicată ulterior, poate până la sfârşitul anului, în grădinile Kensingtonului.

Acest demers al amintirii i-a împins să rupă anii de tăcere şi să vorbească despre ea, pentru prima oară, cu inima deschisă, într-un documentar al postului britanic de televiziune ITV.

”Pentru Harry şi pentru mine este extrem de important să-i sărbătorim viaţa”, a declarat William, în vârstă de 35 de ani.

Cei doi prinţi, care au luat locul mamei lor în lumina proiectoarelor şi pe prima pagină a tabloidelor, au preluat totodată ştafeta angajamentelor sale oficiale, a luptei împotriva minelor antipersonal, în apărarea celor fără adăpost şi a sensibilizării faţă de problemele de sănătate mintală.

Ellis Cashmore, sociolog și autor: "Cred că Diana a fost un tip aparte de celebritate. A ştiut să fie populară. Era genul de persoană care o clipă părea zeiţă, dar în secunda următoare simţeai că poţi sta lângă ea la coadă la supermarket şi să discuţi despre programele de aseară de la TV."

Andrew Morton, autor Diana: Her ture story: "Cea mai importantă parte a moştenirii Dianei o reprezintă fiii ei. Nu voia să fie distanţi, nu voia ca viitorul copiilor să fie marcat cu un semn "nu atingeţi". Faptul că William şi Harry se implică în chestiuni care sunt lăsate deoparte de societate, cum ar fi sănătatea mentală sau SIDA este o împlinire a testamentului său. Munca Dianei e dusă mai departe de fiii săi."

Mulţi încă şi-o amintesc pe Diana tânără mireasă, la nunta cu Charles, moştenitorul coroanei britanice. Mariajul s-a dovedit insa unul lipsit de iubire.

Apoi, oamenii au descoperit-o pe prinţesa care era un simbol al eleganţei.

Stăruie însă şi imaginea unei militante neobosite pentru cauze umanitare, care ştie să aline pacienţi bolnavi de SIDA, excluşi atunci de societate, sau călătoreste în zone periculoase pentru a atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de minele anti-personal.

Iingrid Seward, biograf al familiei regale: "Există o fascinaţie planetară pentru Diana, pentru că n-a mai fost nimeni asemenea ei înainte şi nimeni ca ea de atunci. Cred că oamenii sunt fascinaţi de această femeie enigmatică. Dar şi de faptul că şi-a adus nefericirea din viaţa personală pe scena publică."

Regina Elisabeta a II-a era în vacanţă in Scoţia în momentul accidentului si a întârziat multe zile revenirea la Buckingham. Şi nu a fost de acord cu coborârea drapelului în bernă la palatul regal.

Această atitudine rece şi aparent insensibilă i-a atras un val de antipatie publică cum rar s-a văzut în lunga perioadă a domniei sale.

La ceremonia funerară, însoțită de manifestări de emoție de o amploare nemaiîntâlnită, au participat peste un milion de oameni.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61906777
Uraganul Harvey, bilanț modificat: 37 de morți. Pericol de explozie la o uzină chimică

Uraganul Harvey îndoliază Statele Unite. 37 de oameni au murit, iar coşmarul se adânceşte. În zona oraşului Houston, există temeri că ar putea să cedeze un baraj, dar şi că o uzina chimică stă să explodeze.

61906772
Marea Britanie vrea să trimită înapoi expaţii nord-coreeni. Câţi bani aduc Phenianului

După lansarea rachetei nord-coreene deasupra Japonie, Marea Britanie vrea să apeleze la sancţiuni economice.

61906097
Francezii cer 8 ani de detenție pentru țiganii români care își învățau copiii să fure

Opt ani de închisoare cu executarea a cerut miercuri procurorul Republicii de la Meaux (Seine-et-Marne) împotriva unui cuplu de romi români care îşi ”dresa” copiii să fure de la turişti în apropierea Disneyland Paris

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.