Ranitii din Colectiv au intrat de luni intr-un amplu program de recuperare. Ce urmeaza pentru toti pacientii cu arsuri

×
Publicitate

In prezent, in spitalele noastre, mai sunt 24 de tineri, insa masura ii vizeaza pe toti, inclusiv, pe cei care au fost externati.

Potrivit responsabililor, oamenii vor beneficia de asistenta psihologica si de sprijin pentru reintegrare sociala. In cazul celor cu leziuni complexe se poate lua decizia trimiterii lor in strainatate.

Recuperarea in cazul unui pacient cu arsuri incepe chiar si la 24 de ore de la accident si poate dura mai bine de un an. E un proces complex care presupune adaptarea tratamentelor pentru fiecare individ in parte, in functie de gravitatea ranilor suferite.

''Initial se pun plasturi din silicon, cu geluri si masaj usor cu unguente si apoi trec prin gimnastica kinetoterapeutica. In general la maini sunt cele mai mari probleme", a explicat Ioan Lascar.

Urmeaza o serie compleza de exercitii sub indrumarea kinetoterapeutilor. ''Exercitii pentru asuprizarea pielii, intinderea pielii, refacerea mobilitatii in articulatiile prinse, de exemplu umarul prins intr-o arsura de mana impreuna cu toracele si atunci aplitudinile umarului nu vor mai fi la grade normale. Si se fac exercitii cu ajutorul kinetoterapeutului: pasive, partial-pasiv-active. Sunt mobilizari care se fac la patul pacientului'', au explicat doctorii.

Pentru ca toti cei raniti in incendiul de la clubul Colectiv au nevoie de o astfel de recuperare, Ministerul Sanatatii a creat un program special pentru ei. Gandit pe termen lung si acoperit complet de stat.

O comisie formata din chirurgi, kinetoterapeuti, dar si psihologi evalueaza in aceste zile victimele urmind va fiecare tinar in parte sa fie tratat in functie de nevoi. Programul ii vizeaza si pe cei care s-au externat dar si pe cei din strainatate. In cazul celor care au inca leziuni grave, comisia poate decide noi transferuri in clinici din Occident.

Spitalele in care se va face recuperarea medicala sunt Bagdasar Arseni, Elias, Spitalul Militar si Grigore Alexandrescu din Bucuresti. In paralel, tinerii vor primi consiliere psihologica si vor fi ajutati sa se reintegreze social.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61747808
Masura fara precedent luata de procurori dupa tragedia de la Colectiv. Cine ar putea sa plateasca interventia pompierilor
Masuri fara precedent luate de procurorii militari de la DNA dupa tragedia de la Colectiv, soldata cu moartea a 60 de persoane si ranirea altor 130.
61748978
Unul dintre tinerii raniti grav in Colectiv este acum in afara oricarui pericol. "Vorbeste, merge si a inceput recuperarea"
Fotograful Catalin Ilnitchi, in varsta de 30 de ani, din Buzau, ranit grav in incendiul din clubul Colectiv se afla in prezent 'in afara pericolului', sustine mama acestuia, Tamara Adina Neagu.
61745333
Raspunsul dat de Raed Arafat parintelui care l-a acuzat de crima. "Cu timpul, vor intelege ca nu puteam face mai mult"
"Cu timpul, parintii tinerilor morti la Colectiv vor intelege ca nu puteam face mai mult". Asa suna o parte a raspunsului pe care secretarul de stat Raed Arafat l-a dat tatalui unui baiat care a pierit la 3 saptamani dupa incendiu.