Bilantul tragediei din Colectiv: 51 de morti. Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, a murit pe aeroportul din Paris

×
Publicitate

51 - numarul celor disparuti in tragedia din Colectiv a crescut din nou miercuri seara. Unul dintre raniti, transportat miercuri in Franta, s-a stins pe aeroportul din Paris, anunta Ministerului Sanatatii.

Este vorba despre Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity. Alex a pierdut lupta pentru viata la 12 zile de la incendiul din club. Avea 33 de ani. Tot miercuri, visurile s-au oprit brutal si pentru Elena Nitu, in varsta de 18 ani, si pentru Vladut Roberto, care ar fi trebuit sa isi serbeze ziua: implinea 19 ani.

Basistul trupei Goodbye to Gravity, Alex Pascu, 33 de ani, a fost transferat miercuri dupa masa, in Franta. El se afla de 11 zile la spitalul Floreasca, este in stare grava si a fost dus cu un avion medical SMURD spre Paris.

In noaptea tragediei, Alex a fost internat la Floreasca. Cand au considerat ca poate fi transportat, medicii francezi si romani au decis mutarea lui intr-o clinica din capitala Frantei.

Dr. Bogdan Oprita: ''Este unul dintre pacientii in stare grava, iar cel mai important la acesti pacienti e faptul ca au arsuri ale cailor aeriene si sunt intubati si ventilat."

Alex Pascu a fost fiul Anei Pascu, presedinta de onoare a Federatiei Romane de Scrima. Tanarul si-a sunat mama inainte de concertul din Colectiv. Era incantat ca-si lanseaza albumul.

"E unicul meu copil. Nu mi-a ramas decat sa ma rog pentru el" - a declarat mama lui imediat dupa incendiu

Tanarul a fost liderul trupei Goodbye to Gravity. Impreuna cu amicii sai, a muncit enorm pentru lansarea albumului in noaptea neagra de 30 octombrie.

Elena Nitu si Vladut Roberto aveau doar 18 ani

Pentru Elena Nitu si Vladut Roberto, viata si visele lor s-au oprit la doar 18 ani. Starea lor era critica, insa medicii britanici au vrut sa faca imposibilul, pentru ca erau atat de tineri.

11 noiembrie 1996 - a fost ziua in care parintii lui Vladut au plans de bucurie cand li s-a nascut baiatul. Destinul nemilos a facut insa ca tot pe 11 noiembrie, Vladut sa plece la ingeri. Ar fi implinit 19 ani.

In noaptea tragediei din Colectiv, Vladut Roberto Andy era la serviciu. Lucra ca barman in club, locul in care s-au intalnit atatia tineri frumosi si destepti.

Dupa incendiul cumplit, a fost internat la spitalul Universitar cu 90% arsuri pe corp. Cazul lui era de o gravitate extrema, dar pentru ca baiatul nu avea caile respiratorii afectate, medicii britanici au decis sa il selecteze pentru transferul in Marea Britanie.

A ajuns acolo duminica, dar miercuri dimineata, Vladut nu a mai putut sa lupte. Prietenii i-au lasat pe Facebook numeroase mesaje incarcate de durere.

"Dumnezeu sa te odihneasca in pace,copil frumos! Pacat,mare pacat ,condoleante parintilor,rudelor si prietenilor tai! O floare franta mult prea devreme!"

"Dumnezeu sa te odihneasca in pace suflet drag! Nu imi pot imagina ca nu mai esti printre noi , ai lasat in urma ta durere si suferinta!"

Miercuri, noapte, inca o veste rea a venit din Marea Britanie. Elena Nitu, internata la un spital din Liverpool, a pierit tot la 18 ani. Era eleva in clasa a XII-a la liceul A.D. Xeonol din Bucuresti. Venise in Colectiv cu iubitul ei, Silviu, cel care a si scos-o pe brate.

Elena a iesit constienta din club, dar medicii au constatat ulterior ca avea 60% arsuri pe corp, dar si pe caile respiratorii.

Ca si Vladut, Elena a fost aleasa de medicii britanici, impresionati ca era inca un copil. Din pacate, starea sa a fost atat de grava, incat trupul ei fragil sau nu a mai rezistat.

Dumnezeu sa-i odihneasca in Pace!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61739874
Lotul Piedone, eliberat din arest. Magistratul care i-a trimis initial dupa gratii, scandalizat de atitudinea pirotehnistilor

Surpriza de proportii in dosarul ''Colectiv''. Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din arest. La fel si cele doua angajate, de la Primaria Sectorului 4, incatusate saptamana trecuta.

61739492
Medicii straini, dupa ce au facut turul spitalelor. "Cea mai mare catastrofa intalnita in 20 de ani de experienta in arsuri"

Echipe de chirurgi, anestezisti si specialisti in terapie intensiva din Franta, Belgia, Anglia, Norvegia, Turcia si Israel au facut turul spitalelor in aceste zile si au evaluat pacientii raniti in tragedia de la Colectiv.

61738878
Gest emotionant facut in Baia Mare pentru ranitii din Colectiv. O familie a donat pielea unei rude aflate in moarte cerebrala

Impresionata de drama prin care trec ranitii din Colectiv, o familie din Maramures a facut un gest tulburator.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.