Huawei lansează Harmony OS pe 2 iunie. Ce reprezintă noua interfață a telefoanelor în raport cu Google

62191938
Shutterstock

Harmony OS, sistemul alternativ de operare pentru telefoane dezvoltat de Huawei, va fi lansat pe 2 iunie. Acesta este contraatacul gigantului chinez față de sancțiunile impuse de SUA, respectiv interdicția de mai folosi Androidul proprietar al Google.

 

Folosirea propriului sistem de operare va face ca Huawei să nu mai fie dependentă de Android.- Androidul cu cod Google, pentru că există și Androidul open source, care poate fi rescris, compilat și folosit de oricine.

Huawei Technologies va lansa Hongmeng OS sau Harmony Os pe 2 iunie, relatează marți agențiile de presă Xinhua, Reuters și Agerpres.

În 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-cost Honor.

HarmonyOS, sau Hongmeng în chineză, este un sistem de operare de tip "open-source" (sursă deschisă) pentru diverse dispozitive. Prima dată a fost lansat pe dispozitivele Internet-of-Things (Internetul obiectelor), care includ dispozitive portabile şi tablete, în august 2019.

Huawei se aşteaptă ca până la finalul anului numărul dispozitivelor echipate cu HarmonyOS să ajungă la 300 de milioane.

Noul HarmonyOS este menit să atenueze impactul sancţiunilor, Huawei fiind nevoită să îşi dezvolte propriile sale cipuri, după ce sancţiunile introduse de autorităţile de la Washington i-au blocat accesul la tehnologiile americane şi la o serie de furnizori importanţi, precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. Cu toate acestea, fondatorul Huawei, miliardarul Ren Zhengfei, a promis că nu va renunţa la afacerile din domeniul telefoanelor inteligente, dezminţind zvonurile referitoare la o posibilă vânzare.

Odată cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, Huawei este acum pe locul şase pe plan global, cu o cotă de piaţă de 4% în primul trimestru din 2021.

În februarie, Huawei a prezentat un smartphone pliabil din categoria high-end şi, totodată, a informat că vânzările şi profitul său au crescut foarte puţin în 2020, din cauza sancţiunilor americane.

Modelul Mate X2, cu un preţ de cost de 17.999 yuani (2.800 de dolari), care se desface într-un dispozitiv cu un ecran de 8 inch (203 milimetri), este echipat cu cipul 5G Kirin 9000 dezvoltat chiar de Huawei.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62191923
iLikeIT. Cresc prețurile la vacanțele petrecute în România. Oferta, evaluată de Simona Stănescu, consultant în turism

Turismul intern a înregistrat o creștere de aproape 80% în luna martie a acestui an față de aceeași perioadă din 2020. A scăzut însă numărul străinilor care ajung la noi.

62191684
iLikeIT. Aplicația 100% românească prin care putem rezolva de la distanță constatarea daunelor auto

Petrecem mai mult timp în trafic decât ne-am dori. 32 de ore pe an, în medie, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.

62159077
Directorul Apple: App Store, un risc pentru securitatea iPhone-urilor

App Store are nevoie de un control strict din cauza riscurilor de securitate şi cele privind confidenţialitatea datelor la care sunt expuse iPhone-urile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.