Restaurantele generează poze cu mâncare în loc să fotografieze ceea ce gătesc, zeci de publicații scot mii de articole dintr-un singur prompt, iar clipurile generate cu AI au invadat TikTok, Reels și YouTube Shorts.

Există chiar și seriale cu personaje făcute cu Inteligență Artificială. Fenomenul are deja un nume: AI Slop. Conținut produs în masă, fără efort și, de cele mai multe ori, fără nicio grijă pentru cel care îl consumă. Hai să începem cu ceva banal: poza din ușa unui restaurant.

Ați pățit vreodată să vă uitați la un poster lipit pe ușa unui restaurant, iar mâncarea din poză să arate perfectă? Puiul este crocant, are culoarea perfectă, iar aburul complimentează imaginea. Dar dacă ne uităm cu atenție începem să vedem niște greșeli. Tot mai multe restaurante apelează la inteligența artificială pentru postere, meniuri și imaginile folosite pe platformele de livrat mâncare. Știm și de ce: pentru o afacere mică, conținutul generat de AI este o soluție rapidă, ieftină și care cel puțin la prima vedere pare că poate concura cu reclamele celor mai mari lanțuri de restaurante.

De fapt acest tip de reclame poate face mai mult rău decât bine: ne spun cei tineri. Generația Z le observă imediat și nu le tolerează.

Tânăr: Dacă nu depui efort să faci poze mâncării, asta îmi spune că nu e de calitate. Dacă ai face propriile poze aș fi mai motivat să mănânc acolo. Dar dacă o faci cu AI mă întreb "de ce nu depui efort"?

Tânăr: Acum și toate tarabele astea care făceau mâncare de colț au început și ei să-și facă grafică cu AI și asta e mai trist. Înainte doar și le făceau cu telefonul, erau pozele printate exact așa cum erau. De ce să le genereze cu AI?

Dezbatere în online

Genul acesta de conținut e poreclit AI slop: un termen care a stârnit o dezbatere online printre românii care încearcă să îi găsească o traducere. Unii zic lături, unii îi zic conținut la kilogram, gunoi.

Poza de pe ușă e doar un exemplu dintr-o listă lungă: Deci ce este AI Slop? Se referă la conținut media generat de AI: produs în masă, fără efort și cu foarte puțină intervenție umană. Primul exemplu viral de pe internet a apărut pe Facebook în 2024, era chiar o imagine cu Iisus doar că era crevete, iar internetul i-a dat numele Shrimp Jesus.

În doar câțiva ani, AI-ul a trecut de la clipuri stângace la conținut greu de deosebit de realitate, produs non-stop.

În ultimii ani platformele sociale au fost invadate cu așa mult conținut încât nu ne-ar ajunge două vieți să-l vedem pe tot. Însă aici concurența e mare, iar creatorii reali nu se dau bătuți. Așa că clipurile IA și-au găsit un loc comod în altă parte: pe platformele de Micro Drame, adică telenovele pentru ecranul telefonului. Au episoade scurte, povești exagerate și nu pun preț pe calitate: adică genul de conținut unde AI excelează. O bună parte din seriile de pe aceste aplicații au fost generate cu AI, altele sunt un amestec de cadre reale și imagini generate. Cea mai mare piață pentru micro drame este în China, unde au generat anul trecut peste 10 miliarde de dolari, cu 3 miliarde mai mult decât întregul box office chinezesc. Iar înlocuirea actorilor cu Inteligență Artificială poate aduce și mai mult profit.

Pe Youtube există nenumărate conturi care postează clipuri generate cu IA. Unele sunt mini documentare istorice neverificate de nimeni, altele pur și simplu sunt făcute pentru amuzament: cum ar fi Harry Potter by Balenciaga. Există o întreagă nișă de creatori care te învață cum să copiezi formatul tău preferat de la alți creatori și să te folosești de AI pentru a crea canale de Youtube, unde tu nu trebuie să faci nimic: adică vocea, imaginea și subiectele sunt generate în totalitate.

AI Slop a ajuns și în presă

AI Slop nu s-a oprit la poze și clipuri. A ajuns și în presă. Brown Brothers Media deține o rețea de site-uri care publică despre orice, de la explorare spațială la sfaturi pentru părinți. Publicația Futurism a investigat cum funcționează afacerea. Compania cumpără redacții online care au probleme financiare, concediază o mare parte dintre jurnaliști și îi înlocuiește cu AI. Astăzi, 12 oameni administrează 24 de site-uri, care scot mii de articole pe lună, citite de milioane de oameni.

Pe site-ul companiei scrie negru pe alb că modelele de inteligență artificială fac aproape toată treaba: adică scriu articole, verifică surse și corectează greșeli. Unul dintre fondatori a postat un clip pe YouTube unde ne avertizează că AI va înlocui oamenii în zeci de domenii, înainte să spună că ar trebui să profităm de oportunitățile pe care le oferă. Ironic.

Ana Maria Neagu, lector universitar FJSC: Faptul că AI-ul va modifica felul în care facem jurnalism nu e neapărat un lucru rău dacă modifică sau dacă luăm doar lucrurile bune pe care le poate aduce jurnaliștilor. Temerea mea mare este că nu vom lua doar lucrurile bune și că în anumite medii va fi văzut drept o unealtă de muncă ieftină, rapidă și sigură. Și asta înseamnă automat faptul că va scădea enorm calitatea. Rămâne de văzut dacă va câștiga lăcomia sau dacă va câștiga înțelepciunea. Industria muzicală are și ea parte de același tratament. Deezer, o platformă de streaming, spune într-un comunicat de presă că aproape jumătate din clipurile urcate zilnic sunt făcute de Inteligență Artificială. Spotify a șters 75 de milioane de piese încărcate în ultimul an, pe motiv că erau spam: melodii urcate în masă, doar ca să strângă cât mai multe redări. Problema e că banii din streaming se împart dintr-un fond comun, în funcție de numărul de ascultări.

Fiecare redare care ajunge la o piesă generată în serie e o redare luată de la un artist real. Iar platformele caută acum soluții ca să țină sub control valul de muzică generată. YouTube Music a introdus etichete care arată dacă o piesă e făcută integral cu AI, parțial sau înregistrată de artiști reali. Deezer le permite utilizatorilor să blocheze conținutul AI din playlisturi, iar Spotify i-a scos pe artiștii AI din redarea automată.

Internetul de astăzi nu mai seamănă cu cel pe care îl știam. Tot mai des, ce citim, ce ascultăm și ce comentăm nu mai vine de la un om, ci de la un program care produce conținut la nesfârșit chiar și când nu are inspirație. Iar dacă acest ritm continuă ar trebui să căutăm conținutul făcut de oameni așa cum căutăm o carte bună într-un anticariat.