Sfaturi pentru viitorii prosumatori, beneficiari ai programului Casa Verde. Ce trebuie să le ceară instalatorilor

×
Publicitate

Cei care s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice sunt acum în etapa în care urmează să își aleagă instalatorii și apoi echipamentele.

Lista instalatorilor care vor monta panourile fotovoltaice și bateriile ar urma să apară săptămâna viitoare. La ce să fie atenți viitorii prosumatori a explicat Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Dan Pîrșan: „Viitorii prosumatori pot beneficia de un sistem de 4-5 kW, cu materiale de top, calitate bună. (…) Tendința este ca din bugetul fix, 6.600 euro, materialele ofertate să fie de o calitate și un preț mai mic astfel încât profitul instalatorului să se maximizeze. Important e că noii prosumatori pot condiționa instalatorii să folosească anumite materiale”.

Asociația Prosumatorilor explică într-un scurt ghid care sunt elementele la care beneficiarii să fie atenți, înainte de instalarea echipamentelor.

Dan Pîrșan: „În primul rând, la panouri, noii prosumatori trebuie să condiționeze instalatorii în a avea pe casă montate panouri cu o eficiență cât mai mare. Noi am recomandat peste 22%, asta înseamnă că sunt de tehnologie nouă și aș merge până acolo încât să le cerem certificat de conformitate în limba română”.

Detaliile la care trebuie să fie atenți prosumatorii

Invertoarele sunt cele mai importante componente ale sistemului fotovoltaic, a mai spus Dan Pîrșan.

Dan Pîrșan: „Invertoarele au o serie de elemente care sunt într-un fel obligatorii, cum ar fi faptul că ele trebuie să aibă capacitate off-grid. Adică în momentul când nu mai avem rețea, să zicem, invertorul funcționează pe baterii. (…) Majoritatea nu fac asta și din cauza asta oamenii trebuie să fie atenți”.

Majoritatea invertoarelor de pe piață sunt, însă, chinezești. Recent, Ministerul Energiei a atras atenția într-un proiect aflat în dezbatere publică faptul că există în aceste cazuri risc de spionaj.

Dan Pîrșan: „Echipamentele chinezești au avantajul că sunt ieftine, au avantajul că sunt multe, au avantajul că funcționează și că nu se strică. Iar legat de partea de spionaj și de atac cibernetic ș.a.m.d., (…) România nu are un laborator de testare a acestor invertoare, așa cum au celelalte țări, de exemplu. Vă dau un exemplu, în Cehia există anual cereri de acreditare și am văzut o cerere de 20 de invertoare, din care s-au acreditat doar cinci”.

Care sunt riscurile în cazul acestor tipuri de invertoare, dar și mai multe sfaturi pentru alegerea panourilor fotovoltaice și ale acumulatorilor puteți vedea în materialul video.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Black Friday 2024 | Sfaturile experților pentru cei care vor să facă cumpărături cu plata în rate

Deja putem vedea reduceri de Black Friday. Magazinele se întrec nu doar în oferte, ci și în opțiuni de plată în rate.

Black Friday 2024 | Atenție la plata în rate cu dobânzi uriașe. Suma finală poate dubla prețul produsului

Cumpărăturile în rate sunt “pariul de anul acesta pentru Black Friday”, spune Marian Andrei, realizator iLikeIT, invitat la Ibani.

Noi înscrieri pentru Family Start, cel mai atractiv credit de pe piață: 2,49% dobândă. Ce ai voie să faci cu banii

Au început noi înscrieri pentru creditele Family Start, prin care statul acoperă trei sferturi din dobândă. Ministerul Familiei a anunțat suplimentarea fondurilor și este ultima șansă de anul acesta, pentru cei interesați.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.