67 de mandate de arestare, cinci in lipsa, pentru presupusi membri ai retelelor de trafic de tigari

×
Publicitate

Suspecţii au ajuns la Tribunalul Hunedoara în noaptea de luni spre marţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru contrabandă, evaziune fiscală şi aderare la grupare infracţională.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, judecătorul Mihaela Timişan, magistraţii au admis marţi seara propunerea formulată de procurorii DIICOT Biroului Teritorial Hunedoara şi au emis mandate de arestare pentru 67 de inculpaţi pentru contrabandă, evaziune fiscală şi aderare la grupare infracţională.

“Mandatele de arestare au fost emise pentru 62 de inculpaţi aflaţi în sală în momentul pronunţării sentinţei, dar şi pentru alte cinci persoane au fost emise mandate în lipsă. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore. Recursul va fi judecat de Curtea de Apel Alba Iulia”, a declarat, marţi seara purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Potrivit şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, un număr de 62 de persoane dintre cele 101 ridicate, luni, din 12 judeţe, deoarece erau suspectate că fac parte din şapte grupări infracţionale care făceau trafic cu ţigări, cafea şi alcool, au fost prezentate, în noaptea de luni spre marţi, judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă.

Persoanele duse în faţa judecătorilor sunt suspectate de contrabandă, evaziune fiscală şi aderare la grup infracţional organizat.

Poliţiştii, sub coordonarea DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara, au făcut, luni, 106 percheziţii în mai multe judeţe ale ţării, fiind vizate peste o sută de persoane care ar face parte din şapte grupări infracţionale organizate specializate în contrabanda cu ţigări, alcool şi cafea.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60140266
Premii pentru gimnastele junioare si antrenorii de la Colegiul "Cetate" Deva

Consilierii locali deveni au alocat, luni, 25.000 lei pentru premierea gimnastelor junioare de la Colegiul Naţional Sportiv "Cetate" Deva şi a antrenorilor lor.

Audieri pe banda rulanta. Traficanti din toate zonele tarii, adusi la DIICOT Hunedoara

Peste 50 de persoane banuite că fac parte din mai multe grupări care făceau trafic cu ţigari, alcool şi cafea, au fost aduse, luni, la sediul DIICOT Hunedoara pentru audieri, alte peste 50 urmând să fie aduse în cursul după-amiezii.

60154525
Orasul in care hotii fura chiar si tomberoanele de gunoi

Reprezentanţii firmei de salubritate au cerut ajutorul Poliţiei Locale şi Primăriei Deva pentru a stopa furturile şi distrugerile la rampele de gunoi din Deva.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.