Presedintele Comisiei Europene avertizeaza Grecia: "Sa nu se astepte ca zona euro să se incline in fata premierului Tsipras"

60285113

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat luni grecii sa nu se astepte ca zona euro sa se incline in fata cererilor premierului Alexis Tsipras, semn al confruntarilor in crestere pe tema datoriilor statului elen.

Tsipras a prezentat duminica in Parlamentul de la Atena planurile sale de renuntarea la programul "crud" de austeritate, a exclus orice prelungire a programului de salvare de 240 de miliarde de dolari, care se incheie la sfarsitul acestei luni, si s-a angajat sa incerce sa obtina compensatii de la Germania, legate de ocupatia nazista din Al Doilea Razboi Mondial.

Discursul fara compromisuri al lui Tsipras a agitat pietele financiare, precum si oficiali ai unor state din afara zonei euro.
Premierul britanic David Cameron a prezidat luni o intalnire cu oficiali din Ministerul de Finante si Banca Angliei, pentru a discuta un plan pentru o posibila iesire a Greciei din zona euro, a declarat o sursa din cadrul Trezoreriei.

Inainte de o reuniunea a ministrilor de Finante ai statelor din G20 de la Istanbul, reprezentanti ai Statelor Unite si Canadei au cerut liderilor UE si ai Greciei sa tempereze tonul retoricii din jurul austeritatii si sa lucreze la un compromis referitor la datoria publica a Greciei, de 315 miliarde de euro, echivalenta cu 175% din PIB-ul tarii.

Ministrul elen de Finante Yanis Varoufakis, care nu a reusit saptamana trecuta sa obtina sprijinul capitalelor europene pentru planul sau de restructurare a datoriilor Greciei, a nemultumit duminica pe unii parteneri din zona euro afirmand ca uniunea monetara se va prabusi daca tara sa va fi fortata sa renunte la moneda unica.

"Grecia nu trebuie sa presupuna ca starea generala de spirit s-a schimbat atat de mult in zona euro incat va accepta neconditionat programul guvernului Tsipras", a declarat Juncker in timpul unei vizite in Germania.

Seful CE, care s-a intalnit cu Tsipras saptamana trecuta, la Bruxelles, a spus ca nu se asteapta la un acord cu Grecia inainte de summit-ul UE de joi sau reuniunea ministrilor de Finante de miercuri.

"Nu cred ca vom ajunge atat de curand la concluziile finale", a precizat Juncker la o reuniune a Partidului Social Democrat (SPD) german, organizata Nauen, Germania.

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel, lider al SPD, participant la eveniment, a respiuns cererea lui Tsipras pentru compensatii legate de ocupatia nazista a Greciei, afirmand ca astfel de probleme au fost rezolvate in timpul negocierilor care au condus la unificarea Germaniei in 1990.

Intrebat daca Germania va plati compensatii, Gabriel a spus ca probabilitatea este zero.

Escaladarea conflictului dintre Grecia si celelalte state din zona euro a alarmat partenerii internationali.

Secretarul Trezoreriei americane Jack Lew a afirmat la postul de televiziune CNBC ca "toata lumea trebuie sa coboare putin tonul retoricii".

"Este nevoie de o discutie in care Grecia si toate celelalte parti implicate sa caute o solutie practica, pragmatica", a spus Lew.
Autoritatile de la Washington au cerut deja public zonei euro sa ajunga la un compromis cu Grecia, iritand Germania, care vrea ca autoritatile de la Atena sa respecte angajamentele de austeritate si de obtinere a unui excedent bugetar mare, pentru ca tara sa isi poata plati datoriile.

Ministrul canadian de Finante Joe Oliver a cerut si el un acord privind datoriile Greciei. El a declarat ca Grecia nu trebuie sa intre in default, dar si ca creditorii trebuie sa colaboreze cu autoritatile elene pentru a se ajunge la o solutie de compromis.

Bursa din Atena a scazut luni cu aproape 10%, influentand negativ si bursele europene, dupa ce agentia Standard&Poor’s 500 a retrogradat vineri ratingul Greciei, aflat deja in categoria junk, nerecomandata investitiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Alexis Tsipras a gasit solutia pentru a scapa Grecia de datorii: cere Germaniei reparatii de razboi

Alexis Tsipras a gasit o solutie miraculoasa pentru a scapa de datoria publica uriasa a tarii sale: cere Germaniei reparatii de razboi si rambursarea unui imprumut impus de nazisti Bancii Nationale de la Atena.

Europa demonstreaza Greciei ca nu poate supravietui fara ea. Decizia luata de UE care a ingropat statul elen in numai o zi

Banca Centrala Europeana a decis sa nu mai permita bancilor din Grecia folosirea obligatiunilor guvernamentale ca garantii.

Bancile grecesti nu vor mai primi imprumuturi de la BCE in baza unor garantii de stat. Cum a afectat decizia cursul de schimb

Banca Centrala Europeana pune presiune pe Grecia, in plina ofensiva a sarmului dus de noul guvern elen.

Recomandări
Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Reacția firmei de catering din Bacău după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit: „Nu avem nimic de comentat”

Direcția de Sănătate Publică Bacău a extins ancheta epidemiologică în cazul îmbolnăvirii celor 49 de copii dintr-o școală, care au ajuns la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.