Un miliardar japonez va dona 9 milioane de dolari urmăritorilor săi de pe Twitter

61986586

Magnatul japonez Yusaku Maezawa a anunţat miercuri că va dona nouă milioane de dolari celor care îi urmăresc contul de Twitter în cadrul unui "experiment social", pentru a vedea dacă aceşti bani îi vor face mai fericiţi pe beneficiari, transmite Reuters.

Miliardarul a precizat că va da câte un milion de yeni (9.000 de dolari) unui număr de 1.000 de urmăritori selectaţi în mod aleator din rândul celor care au distribuit una dintre postările sale de pe contul de Twitter datând din 1 ianuarie, urmând ca impactul acestor bani să fie urmărit prin sondaje regulate.

"Este vorba de un experiment social serios", a subliniat Maezawa, adăugând că speră să stârnească interesul economiştilor şi oamenilor de ştiinţă.

Maezawa, care urmează să devină primul pasager al unei călătorii în jurul lunii la bordul navetei SpaceX, este renumit pentru sumele mari pe care le cheltuie pentru obiecte de artă şi maşini sportive, dar şi pentru predilecţia sa pentru concepte, precum o lume fără bani. El a legat donaţia sa de ideea venitului de bază universal, respectiv teoria acordări unor sume de bani către toţi cetăţenii fără nicio condiţie.

"Venitul de bază înseamnă o sumă regulată de bani care oferă o anumită senzaţie de securitate, pe când donaţia lui Maezawa este complet diferită", susţine Toshihiro Nagahama, economist la Dai-ichi Life Research Institute.

Potrivit acestuia, ideea unui venit de bază universal a dobândit noi susţinători în ultima perioadă, pe fondul temerilor că progresele tehnologice, precum inteligenţa artificială, vor conduce la dispariţia unui mare număr de locuri de muncă, dar în prezent astfel de îngrijorări sunt mai puţin pronunţate în Japonia, având în vedere situaţia de pe piaţa muncii.

Dezbaterile cu privire la venitul de bază universal au loc în contextul în care inegalitatea veniturilor continuă să crească în SUA, unde în ultimii ani o parte dintre cei mai bogaţi antreprenori, precum cofondatorul Microsoft, Bill Gates, şi investitorul Warren Buffet, au promis că îşi vor dona cea mai mare parte din avere unor fundaţii caritabile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61939961
Anunțul oficial făcut de Cîțu despre deficitul bugetar. Ce se va întâmpla cu taxele
Deficitul nu va depăşi în acest an 3,6% din PIB şi taxele nu vor fi majorate, indiferent de situaţie, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
62102758
Bursele, în cădere după atacul Iranului asupra bazelor SUA. Prețul petrolului explodează
Bursele asiatice înregistrau miercuri scăderi semnificative, victime ale escaladării tensiunilor dintre Iran şi SUA, după atacurile cu rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak.
62102583
Cozi la plata impozitelor locale, în Galați, de la 5 dimineața. Pensionarii s-au înghesuit să-și achite dările
Campioni la plata impozitelor locale au fost, la Galați, câțiva contribuabili care s-au prezentat la ghișee încă de la ora 5 dimineața.