S-au scumpit din nou banii. BNR a majorat dobânda cheie la 6,25%, a șaptea asemenea mișcare

×
Publicitate

Banca Națională scumpește din nou banii. Dobânda cheie a ajuns la 6,25%, și este a șaptea majorare de anul acesta, în încercarea de a mai potoli inflația.

Asta înseamnă însă și rate mai mari în următoarele luni pentru cei care au credite, cu dobândă variabilă.

Deja, banii oamenilor se duc pe facturi și mâncare.

„Nu am mai cheltuit atât de mult. Am restrâns bugetul și am încercat să ne facem mai puține plăceri, mai renunțăm la ele. La vacanțe, ne mai duceam înainte la munte, acum e mai greu. Și așa, micile plăceri, de mers la mall să mâncăm. Stăm acasă, gătim acasă” spune o familie silită să economisească.

„Prețurile cresc, dar salariile rămân în același stadiu. La ce să renunțăm, ce să înlocuim. Vacanțe nu se pune problema, sau haine. Haine purtăm ce avem” spune altcineva.

Nevoiţi să cumpere alimente mai scumpe şi să achite facturi și rate mai mari, oamenii încearcă să își împartă banii pentru a se descurca de la o lună la alta.

În ultimul an, cheltuielile au crescut mai mult decât veniturile, arată și datele INS. Cea mai mare parte a banilor care intră într-o gospodărie se duce pe cheltuieli de consum și impozite, contribuții, și puțini bani rămân pentru investiții, sub 1%.
Și dacă vorbim de consum, cei mai mulți bani se duc pe mâncare, locuință, rată sau chirie, facturi, dar și vicii - băuturi alcoolice și tutun. Cheltuielile sunt mari, și de cele mai multe ori, de economii nu se mai pune problema.

Salariat: „Nu există să economisim, economisirea cred că e mult prea departe de noi, în zilele noastre. Pur și simplu, trăim de pe o zi pe alta. Nu ne descurcăm în general, dar acum, cu creșterile de rate. Probabil că vom fi și mai îngropați în datorii.”

Pentru că prețurile să nu mai crească atât de mult, BNR a scumpit banii din nou, pentru a șaptea oară anul acesta, și la cel mai mare nivel din ultimul deceniu. Dobânda cheie a fost majorată cu încă 0.75, până la 6,25%. Reversul medaliei este că ratele celor care au credite vor crește și mai mult.

Ar putea fi apogeul inflației

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație BNR: „Spus simplu, cât se poate de simplu, lucrurile nu arată bine, inflația este mare și de aceea trebuie să luăm măsuri și trebuie să luăm măsuri ferme.
Dacă ne uităm spre viitor, observăm o anumită înrăutățire a perspectivei inflației. De unde această perspectivă mai pesimistă? Din cauza secetei, din cauza prețurilor la energie cât și din cauza prețurilor la alimente, și ele afectate la cotațiile mărfurilor agroalimentare, de război și sancțiunile aferente, și de prețurile mai mari la energie.”

Dobânzile ar putea să se mai potolească abia anul viitor.

Alexandra Smedoiu, președinte al CFA: „Pentru un orizont de 6-12 luni nu ne mai aşteptăm la creşteri foarte mari pe zona de dobânzi, aşa cum nu ne aşteptăm nici la o inflaţie galopantă în perioada următoare. Credem că această valoare de 15% a fost apogeul.”

Pe fondul creșterilor de prețuri, dobânzile au sărit și în restul Europei. Banca Centrală Europeană a majorat din nou dobânda cheie, tot cu 0,75%.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 de puncte procentuale, la 6,25%

BNR a decis în şedinţa de miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022.

România încheie un nou acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, în valoare de 31 de miliarde de euro

Premierul României, Nicolae Ciucă, semnează, miercuri, un nou acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, în baza căruia România va beneficia de finanţări de 31 de miliarde de euro.    

Se înființează Banca de Dezvoltare a României, destinată sprijinirii mediului de afaceri

Guvernul aprobă, miercuri, înfiinţarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare. Este vorba despre o bancă cu capital de stat, care va fi destinată sprijinirii mediului de afaceri.

 

Recomandări
Bilanțul incidentelor cu drone și mine marine din România, de la începutul războiului din Ucraina. Raportul publicat de MApN

MApN prezintă situația incidentelor cu drone și mine marine care au pătruns pe teritoriul României, încă de la începutul invaziei rusești pe scară largă în Ucraina.

Minister: Ultimul element al podului peste Siret, gata de montare. Drumul Expres Brăila-Galaţi se deschide în acest an

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță că se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6), care va fi cel mai complex după podul peste Dunăre de la Brăila.

Au rămas fără ajutorul pentru facturile la energie pentru că au greșit CNP-ul. Peste 100.000 de cereri au fost respinse

Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) în conturile de mandat poştal ridicându-se la 35,782 milioane de lei.