România e din nou țara din UE în care prețurile s-au scumpit cel mai mult

61933759
iStock

România a avut, în noiembrie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 3,2%, la egalitate cu Estonia şi Ungaria, arată datele publicate, luni, de Eurostat.

În România rata anuală a inflaţiei a scăzut semnificativ de la 4,2% în luna octombrie la 3,2% în luna noiembrie.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în luna noiembrie 2018 până la 2%, de la 2,2% în luna octombrie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1,9% de la un nivel de 2,2% înregistrat în luna octombrie. În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,88 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,57 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,38 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a scăzut la 3,4%, de la 4,3% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,24%, cele alimentare cu 2,86%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,5%.

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei în România a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.

Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor, a anunţat, recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62008950
“Vestele galbene” îngenunchează Franța. Lovitura primită de a doua economie a zonei euro

Deficitul ar urma să se agraveze în 2019 şi să atingă 3,2% din PIB în contextul măsurilor luate pentru dezamorsarea crizei "vestelor galbene".

62008764
O noua amenințare pentru moneda unică. Ce spune omul care a salvat euro în timpul crizei

Extinderea ideologiei iliberale ameninţă euro, dar este o iluzie că ieşirea din zona euro ar oferi o cale mai uşoară, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene.

62008691
Mii de români au aflat de la ANAF că au fost înșelați. "Nu e semnătura mea"

Peste 8 mii de români au reclamat la ANAF că unele organizaţii s-au folosit de datele lor pentru a primi bani din direcţionarea a 2 la sută din impozitul pe venit.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.