România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

61726516

Un tribunal arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) din SUA a decis că statul român trebuie să-i plătească zeci de milioane fostului proprietar al rafinăriei RAFO Onești.  

Este vorba despre despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi, în valoare de aproape 85 de milioane de euro, a transmis pentru Profit.ro Ministerul Finanțelor.

Conform sursei citate, banii trebuie dați grupului austriac Petrochemical Holding GmbH, care este controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski.

Acesta a deținut până în 2016 un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA, aflată în faliment, fosta operatoare a rafinăriei, oprită în 2008.

″Tribunalul arbitral s-a pronunțat în dosarul nr. ARB/19/21 și a decis că România a încălcat Tratatul Cartei Energiei, reținând că, prin deciziile ANAF din 21 decembrie 2015 și din 4 ianuarie 2016, de instituire a unui sechestru asupra bunurilor societății RAFO, i s-a refuzat reclamantului dreptul la un tratament corect și echitabil stabilit prin acest tratat și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/1997″, au declarat pentru Profit.ro cei de la Finanțe.

Citește mai mult pe profit.ro. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61278981
Fiscul român anunță o campanie de succes: a dat 3.372 de amenzi, în medie de 1.402 lei fiecare, în aproape patru luni

În cadrul acțiunilor pentru îmbunătățirea conformării voluntare, inspectorii ANAF au dat în perioada septembrie-decembrie anul acesta 3.372 de amenzi.

62289446
România primește peste 37 de milioane de euro. Anunțul Comisiei Europene despre ”amploarea reformelor şi investiţiilor”

Comisia Europeană anunţă că a transferat României suma de 37,05 milioane de euro, în contextul plăţilor făcute către mai multe state, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

62502975
Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja

Prin măsurile necesare reducerii deficitului bugetar imens, care amenință viitorul întregii economii se numără și înghețarea salariilor bugetarilor, după doi ani de valuri de majorări.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.