Rectificarea bugetară, dezbătută miercuri la Guvern. Sănătatea este prioritară pentru fonduri suplimentare

62152681
Pro TV

Rectificarea bugetară prin ordonanță de urgență va fi dezbătută în ședința de miercuri a Guvernului. Proiectul prevede suplimentări de fonduri la câteva ministere.

Ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară va fi dezbătură în ședința de guvern de miercuri, la prima lectură, a precizat premierul Ludovic Orban, iar ministerele care ar putea beneficia de fonduri suplimentare de la buget sunt Ministerul Sănătăţii, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerul Agriculturii.

„În primul rând, Ministerul Sănătăţii, va fi o creştere de cel puţin 1 miliard, care, evident, este o creştere necesară pentru a face faţă creşterii cheltuielilor sistemului de sănătate în lupta anti COVID. De asemenea, vom avea o creştere la investiţii, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Vom avea, de asemenea, o creştere la Ministerul Agriculturii, unde trebuie să finalizăm plăţile pentru despăgubirea fermierilor ale căror suprafeţe au fost afectate de secetă, de asemenea, să suplimentăm pentru a susţine financiar câteva forme de sprijin ale fermierilor. Sunt principalele creşteri, dar vom avea proiectul de ordonanţă în primă lectură la şedinţa de Guvern de mâine", a declarat marți, Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Ministerul Economiei "derulează mai multe programe pentru care are, în momentul de faţă, finanţarea asigurată" a mai spus Orban, referindu-se la ajutorul pentru întreprinderile mici și mijlocii.

„Ce trebuie să hotărască, dar asta nu Ministerul Economiei - asta nu va fi necesar de inclus în rectificarea bugetară - deja am luat decizia de a suplimenta cu cel puţin 500 de milioane de euro finanţarea din fonduri europene pentru măsura 2 din pachetul de sprijin pentru IMM-uri, este vorba de capital de lucru", a precizat premierul.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62155093
Ministrul Finanțelor, despre creșterea pensiilor: „Vor crește în fiecare an în perioada următoare”

Ministrul de Finanţe a declarat că nu are un procent pe care să îl poată avansa privind creşterea pensiilor, însă a adăugat că acestea vor fi majorate în fiecare an, în perioada următoare.

60536526
Ministrul Finanțelor: Salariul minim pe economie va creşte de la 1 ianuarie 2021

Salariul minim pe economie va creşte de la 1 ianuarie, anul viitor. Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Florin Cîțu. Rămâne de văzut cu cât va permite economia, spune acelaşi oficial.

62134643
Guvern: Companiile din HoReCa vor primi 20% din cifra de afaceri aferentă anului 2020

Guvernul a adoptat un memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite de companiile din domeniul HoReCa, scrie Agerpres.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.