Rădulescu, BNR: Mă tem că proiectele privind băncile vor fi adoptate, că iar vin alegerile

61848131

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate din BNR, spune că inițiativele legislative, legate de funcționarea mediului bancar, existente în Parlament, afectează creditarea și cresc prima de risc a țării, scrie Profit.ro.

Rădulescu adaugă că Legea privind darea în plată avea potențialul să genereze pierderi imense pentru bănci, și că cel mai mult au apelat la lege cei cu venituri ridicate și un grad de îndatorare redus.

Băncile sunt vizate de noi reglementări în Parlament, după ce la finele anului trecut au fost lovite de taxa pe active bancare introdusă prin OUG 114.

“Avem o problemă care devine stringentă, aceea a cadrului legislativ incert și impredictibil. Aceste inițiative legislative ajung să te afecteze și dacă stai să discuți despre ele, chiar dacă nu ajungi să le aplici”, a spus Rădulescu.

Senatorul Daniel Zamfir a depus patru noi proiecte care vizează contractele încheiate cu băncile și IFN, inclusiv plafonarea dobânzilor, limitarea executării silite, limitarea cesiunilor de creanțe și conversia creditelor în valută și care reiau conținutul din alte patru proiecte depuse în septembrie.

Continuarea pe www.profit.ro.


 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62089734
Statul care va înregistra o creștere economică fulminantă. „Va fi un salt stratosferic”

Una din cele mai mici ţări din America de Sud urmează să înregistreze cel mai puternic ritm de creştere de pe planetă, potrivit Bloomberg.

62076071
Prețul lemnului ”a luat foc” în unele zone. Cât se cere pe un metru cub, în prag de iarnă

Iarnă bate la ușă, iar cei care au sobe cu lemne se uită înfrigurați la prețurile care ”au luat foc” în unele locuri. Un metru cub de lemne poate costă și 400 de lei la direcțiile silvice, în timp ce vânzătorii privați cer mai mult.

62089350
Motivul pentru care Rusia trimite avioane pline cu bani în Venezuela

Sute de milioane de dolari şi euro în numerar au fost trimise din Rusia spre Venezuela, oferind statului sud-american o gură de oxigen în condiţiile în care accesul său la sistemul financiar global este limitat din cauza sancţiunilor americane.

Recomandări
Grindeanu bolojan agerpres protv
PSD și PNL se ceartă pe „greaua moștenire”. Surse PSD: Facturi de 50 de miliarde de lei, „uitate” în sertare la Finanțe

La câteva zile de la revenirea la guvernare, PSD se ceartă cu PNL pe „greaua moștenire” pe care ar avea-o de administrat Luca Niculescu. Surse social-democrate susțin că cabinetul Bolojan a lăsat facturi neplătite de aproximativ 50 de miliarde de lei.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.