Mugur Isărescu: Inflația va depăşi 5%. Creşterile din toamnă nu vor fi foarte mari

62082084
Agerpres

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută.

Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă nu vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62131673
BNR a menținut "dobânda cheie" la 1,25% pe an. Analiza băncii centrale asupra riscurilor din economie

Banca centrală a României a menținut dobânda de politică monetară la 1,25%, dând astfel semnalul că pericolul inflației nu este, încă, atât de pregnant. 

62203657
Cîțu, nemulțumit de ministrul Drulă: ”La Transporturi ar trebui să iau bani, nu să dau”

Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat.

62182406
Primarii au voie să se împrumute de la stat cu dobândă mică, după ce au rămas fără bani

După ce au rămas cu visteria goală, primarii au cerut sprijin de la Guvern și, în final, au primit liber să se împrumute de la stat la o dobândă mică. 

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.