Magazinele se pregătesc din nou pentru cumpărăturile de panică, din cauza valului doi al pandemiei

62149125
Getty

Rafturile goale ale magazinelor au reprezentat o imagine emblematică în primăvara acestui an, după răspândirea rapidă a infecțiilor de Covid-19.

 

Magazine din mai multe țări, dar în special din Statele Unite, au rămas cu rafturi goale, oamenii grăbindu-se să cumpere de toate, de la hârtie igienică până la supă conservată.

Ca urmare a creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19 în această toamnă, specialiștii avertizează că astfel de imagini vor putea fi văzute din nou.

Cumpărăturile generate de panică ar putea reveni odată cu îngrijorările privind un al doilea blocaj în magazine generat de al doilea val al pandemiei de Covid-19.

Retailerii spun că deja văd semnele și speră că vor fi gata, scrie news.yahoo.com.

Potrivit sursei citate, pandemia a schimbat modul în care mâncăm și cumpărăm.

Adulții și copiii petrec mult mai mult timp acasă, pregătindu-și singuri de mâncare. În SUA, factura medie săptămânală pentru alimente este acum de 190 de dolari, în creștere cu 17% față de nivelurile pre-pandemice, potrivit unui sondaj din septembrie al LendingTree.

Facturile pentru alimente au crescut chiar dacă oamenii nu merg la fel de des în magazine, însă atunci când se aventurează își umplu pur și simplu coșurile.

Iar datele confirmă faptul că există o isterie privind produse precum hârtia igienică și prosoapele de hârtie. Aproape jumătate dintre respondenții unui sondaj au declarat că au cheltuit mai mult pe articole precum hârtie igienică și prosoape de hârtie comparativ cu anul trecut.

Sondajul LendingTree a constatat, de asemenea, că produsele proaspete, alimentele congelate și conservele au înregistrat cel mai mare salt al cererii atunci când pandemia a lovit.

Într-o discuție cu medici de la Școala de Medicină Harvard în septembrie, consilierul de la Casa Albă, dr. Anthony Fauci, a spus că americanii ar trebui să se pregătească ”să-și ia măsuri pentru a trece prin toamna și iarna aceasta”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62148865
Crește Indicatorul de Încredere Macroeconomică în România. La cât va ajunge euro în următoarele 12 luni

Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în septembrie cu un punct procentual, faţă de august, până la valoarea de 34,3 puncte.

62154425
Micile afaceri de familie au cunoscut succesul în pandemie. Ce-ți trebuie să devii antreprenor

În timp ce hotelurile şi restaurantele sunt grav afectate de pandemie în multe oraşe se deschid mici afaceri de familie.

62154391
BEI finanţează cu 190 de milioane de euro firmele româneşti cele mai afectate de Covid-19

Sute de companii din România vor beneficia de noua finanţare dedicată sectorului privat, în valoare de 190 milioane euro, acordată de Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a susţine sectoarele cele mai afectate de Covid-19.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.