Campionii Uniunii la depreciere. Inflaţia din România este cea mai mare din UE pentru a şaptea lună la rând

62491336

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna septembrie până la 2,1%, de la un nivel de 2,4% în august, însă România este, pentru a şaptea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, conform Eurostat.

În luna septembrie, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Irlanda (0,0%), Lituania (0,4%), Slovenia şi Italia (ambele cu 0,7%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (4,8%), Belgia (4,3%) şi Polonia (4,2%), arată datele publicate, joi, de Eurostat.

Comparativ cu datele din luna august 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, inclusiv în România de la 5,3%, până la 4,8%, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în cinci state membre.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în luna august, până la 1,7% în luna septembrie. De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat, săptămâna trecută, că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna septembrie 2024, la 4,62%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%.

"Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) a fost 6,1%", se precizează în comunicatul INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,40%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Conform prezentării, tendinţa de reducere a ratei inflaţiei va continua pe cvasitotalitatea intervalului proiecţiei, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească vizibil în a doua parte a acestuia. "Traiectoria este marcată de unele oscilaţii de ritm, induse preponderent de efecte de bază asociate evoluţiilor din trecut: majorări de impozite indirecte în ianuarie 2024, cu efect favorabil în ianuarie 2025; corecţii ale tarifelor la gaze naturale şi preţuri la legume, fructe, ouă în al doilea trimestru din 2024, cu efect nefavorabil în al doilea trimestru din 2025; majorare a accizei la carburanţi în iulie 2024, cu efect favorabil în iulie 2025", se menţiona în Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62431632
Cât ne costă abandonul școlar din România. În fiecare an 23.000 de elevi părăsesc cursurile

AmCham România împreună cu partenerii de la Universitatea din București au prezentat Raportul privind impactul economic al abandonului școlar în România, în cadrul unei întâlniri cu presa de joi.

62491092
Modificarea formulei de calcul a impozitelor pe locuințe, amânată încă un an. Cum ar putea fi calculate dările

Ministerul Finanțelor amână din nou, cu un an, noua modalitate de calcul a impozitelor pe locuințe. Astfel, abia din ianuarie 2026, ar urma să plătim impozite în funcție de valoarea casei ori a apartamentului și de evoluția pieței imobiliare.

62378669
Ciolacu: „Am ajuns la o înţelegere cu CE cu privire la Planul Fiscal”. „Soluția” Guvernului este explozia datoriei publice

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că a ajuns la o înţelegere cu Comisia Europeană în privinţa Planului Fiscal.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.