Ajutoare cu bani pentru fermieri. Ministrul Agriculturii: ”Oferim 4.000 de euro per beneficiar”

62106243
Pro TV

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat duminică, într-o conferință de presă, care sunt programele din 2022 prin care Guvernul va încerca să-i ajute financiar pe fermierii din România.  

Primul program, care este și cel mai cunoscut, este Programul Tomata 2022, un sector unde românii sunt deficitari, ”pentru că importăm mai mult decât producem”, a explicat ministrul.

El a subliniat faptul că, numărul beneficiarilor programului Tomata a scăzut de la aproape 20.000 în anul 2019 la aproximativ 11.000, în prezent.

Astfel, cei care se înscriu în Programul Tomata 2022 vor primi, în total, 4.000 de euro de la Guvern.

În afară de Tomata, Chesnoiu a precizat că Ministerul Agriculturii încurajează fermierii români să cultive și usturoiul, însă nu a dat detalii despre ajutorul financiar oferit de Guvern beneficiarilor - precizând doar că sunt alocați 22 de milioane de lei pe întreg programul de susținere.

Pe lângă acest program, unde oferim 4.000 de euro per beneficiar în cele două cicluri de producție - 3.000 de euro pentru tomate în ciclul unu și 1.000 de euro pentru tomate sau alte culturi prevăzute în program în ciclul doi de producție - avem programul pentru usturoi.

Am fost întrebat de foarte multe ori, domne, dar ce efect a avut acest program. Păi eu cred că fiecare dintre noi când mergem într-un hipermarket am început să găsim usturoi românesc. Și spun asta bazându-mă pe date. Am început în 2019 cu 340 de hectare cultivate de usturoi și am ajuns în 2021 cu 1200 de hectare, și cred eu că anul acesta alocăm 22 de milioane de lei pe întreg programul de susținere a producătorilor de usturoi. O să avem în continuare un număr mare de fermieri înscriși.” - a anunțat ministrul Agriculturii.

Ajutoare pentru fermieri în 2022: bani pentru motorină

 

Un alt program de ajutorare a fermierilor în 2022 este cel privind motorina utilizată în agricultură.

Recent, Guvernul a aprobat continuarea subvenţiei preţului motorinei utilizată în agricultură, suma alocată pentru plăţi în anul 2022 fiind de 309 milioane de lei. 

Potrivit acestui act normativ, anunțat de secretarul de stat Sorin Moise, subvenția unitară la motorină în anul 2022 va fi de 1,630 de lei/litru.

”Hotărârea de Guvern care vizează sprijinul pentru motorina utilizată în agricultură. Am pus în bugetul pentru 2022 309 milioane de lei, astfel încât să putem să sprijinim un număr cât mai mare de fermieri cu diferența de 1,63 de lei per litru la motorina utilizată în agricultură, pentru că este extrem de important. Este aproape 25 % din prețul carburantului utilizat în agricultură.” - a declarat și ministrul Agriculturii.

Două programe noi de ajutor pentru fermieri în 2022: cartofii și strugurii de masă

 

Nu în ultimul rând, ministrul Chesnoiu a anunțat, duminică, lansarea a două programe noi de ajutor în 2022 pentru fermierii români, care vizează cultura de cartofi, precum și cea de struguri de masă. 

La cartof, deși producem mult, lipsa depozitelor în care să menținem o perioadă mai lungă de timp cartoful pe care-l putem folosi pe perioada iernii a condus la o producție destul de importantă, dar care se vinde la un preț nesustenabil pentru fermieri, iar prin acest program venim să-i susținem în continuare și să aibă încredere, să producă, pentru că din Planul Național Strategic viitor am alocat o sumă de 30 de milioane de euro, special pentru crearea de unități de depozitare, astfel încât în următorii 2 ani să putem reduce nivelul importurilor de cartofi în țară.

La strugure de masă nu mai vorbim, avem producție excepțională de struguri, îl transformăm în vin, suntem lideri în Europa la producția de vin și exportăm deja în întreaga lume, avem cel mai mare producător de vinuri în România, calitatea românească a vinului este recunoscută peste tot, au apărut și cramele mici, extrem de importante pe piață, dar aici vorbim de strugure de masă. Pentru că românii trebuie să cumpere struguri de masă produși în România. Și cu acest program, pentru care am alocat 15 milioane de lei, trebuie să venim în sprijinirea fermierilor care pot produce struguri de masă.” - a mai spus ministrul Agriculturii. 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Ce plan are Uniunea Europeană pentru reducerea consumului de petrol şi gaze. Obiectivele prezentate pas cu pas

Comisia Europeană pregăteşte un pachet amplu de măsuri menit să accelereze electrificarea economiei europene şi să reducă dependenţa Uniunii Europene de petrol şi gaze naturale, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.

OMV estimează că scumpirea petrolului și gazelor va atenua impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra companiei

Grupul austriac OMV estimează că majorarea prețurilor petrolului și gazelor naturale va compensa efectele negative asupra activității provocate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Cele mai mari contradicții și „omisiuni” din Raportul de performanță al Fiscului pe 2025 - Analiză a experților fiscali

ANAF a publicat Raportul de Performanță pentru exercițiul fiscal 2025, un document care evidențiază creșteri importante ale colectării, extinderea digitalizării și intensificarea activității instituției dar în care sunt și omise anumite informații.

Recomandări
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Premierul cu numărul 14 din ultimii zece ani este greu de găsit, la fel și majoritatea din Parlament pentru instalarea acestuia.

Au murit arși în mașini când încercau să fugă din infern. Cel puțin 12 oameni au pierit în incendiile din Spania

Autoritățile de la Madrid și Londra deplâng o „tragedie fără precedent”, după ce 12 oameni au pierit într-un incendiu care a pârjolit un sat din sudul Spaniei.

România va pierde peste trei milioane de locuitori în următoarele decenii. Declinul a fost oprit de imigranți în ultimii ani

Scăderea populației nu mai poate fi oprită, iar România va ajunge la 15,6 milioane de locuitori în 2080. Este semnalul de alarmă tras de specialiștii în demografie, care susțin că societatea se va schimba profund în următoarele decenii.