FMI: Romania iese din recesiune la sfarsitul lunii. Populatia nu va simti

×
Publicitate

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca Romania va iesi din recesiune la sfarsitul lunii martie. De asemenmea, el a spus ca va urma o traiectorie ascendenta a cresterii economice, insa populatia nu va simti imediat acest lucru.

"Exista intotdeauns un grad de incertitudine si nu stiu exact care va fi cifra de la sfarsitul primului trimestru, dar cred ca indicatorii privind economia Romaniei sunt aproape universal pozitivi. Exista si unele exceptii, dar daca ne uitam la productia industriala, cresterea este foarte robusta, iar evolutia exporturilor, de asemenea, foarte pozitiva. Chiar si cele negative, precum vanzarile din retail sunt mai putin negative decat erau, iar indicatori precum increderea consumatorului s-au imbunatatit", a adaugat Franks, citat de Mediafax.

El a aratat ca indicatorii s-au imbunatatit constant in primul trimestru si se asteapta la o crestere modesta a economiei dupa primele trei luni ale anului. Pentru a iesi tehnic din recesiune, economia unei tari trebuie sa inregistreze cresteri in doua trimestre consecutive. In ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% fata de cel anterior.

Pe de alta parte, premierul Emil Boc a declarat la mijlocul lunii februarie ca sunt semne ca Romania va iesi oficial din recesiune la sfarsitul lunii martie.

Boc: La sfarsitul lunii martie Romania va iesi oficial din recesiune

Guvernul si FMI estimeaza pentru acest an o crestere economica de 1,5%. Institutul National de Statistica va prezenta pe 13 mai evolutia Produsului Intern Brut in primul trimestru din acest an.

Investitori: Romania iese din criza in 2011

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
60472957
E oficial. Avem un nou acord cu FMI, de 3,6 miliarde euro

Conducerea Fondului Monetar International a aprobat vineri noul acord de tip preventiv cu Romania. Astfel, vom avea la dispozitie in jur de 3,6 miliarde de euro pentru situatii extreme.

60154517
Leul a incheiat cea mai buna saptamana din an. 1 euro = 4,08 lei

Euro a scazut sub 4,1 -  este informatia care la pranz le-a redat zambetul multor romani, majoritatea indatorati. Cursul anuntat de Banca Nationala, 4,08 lei, este cel mai bun pe care l-am auzit in ultimele 12 luni.

60451191
Salariile bugetarilor ar putea reveni anul acesta la nivelul din vara 2010

Ministrul finantelor le da vestea buna celor 1.200.000 de oameni aflati in aceasta situatie. Autoritatile mizeaza pe sporirea veniturilor la buget, care a inceput deja sa se simta, pe cresterea economica si pe scaderea somajului.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.