Din 1 august, transportul din Capitală și Ilfov va fi integrat cu metroul. Noile prețuri

62176238
Shutterstock

Întregul sistem de transport din Regiunea București – Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august, astfel încât nu vor mai exista diferențe de tarif între liniile urbane, regionale și cele expres.

 

În acest fel, pasagerii vor putea călători atât la suprafață, cât și cu metroul, cu același bilet, într-un anumit interval de timp.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), cea care gestionează transportul public de călători din regiune și a luat această decizie, va implementa noua politică tarifară în mod gradual.

Astfel, potrivit unui comunicat al TPBI, pentru a facilita adaptarea călătorilor, în toată luna august, pasagerii vor putea valida atât bilete de 1,30 lei (care permit doar o călătorie cu un singur vehicul), cât și bilete de 90 sau de 120 de minute (care permit mai multe călătorii, cu mai multe mijloace de transport, inclusiv cu metroul). Tot pentru acomodarea populației cu noile tarife, în luna august, controlorii vor desfășura acțiuni susținute de prevenție și de îndrumare pentru călători.

Prin această măsură, cu același bilet, deplasarea locuitorilor din Ilfov cu autobuze ale vechilor linii regionale, care era restricționată la limita administrativă a Capitalei, va putea fi continuată până în centrul metropolei, în toată rețeaua de transport, cu o singură validare.

Eliminarea diferențelor de tarif dintre zone îi va avantaja și pe locuitorii din București, care, de exemplu, vor dori să meargă la sfârșit de săptămână în zone de agrement, mai spun reprezentanții TPBI.

Totodată, în acest mod, vor fi corectate situațiile în care un călător era nevoit să valideze două călătorii pentru o cursă scurtă, deoarece tranzita un capăt de linie (de ex. Ministerul Transporturilor – Gara de Nord – Grădina Botanică).

Prin noua politică tarifară, TPBI introduce pe scară largă în București și Ilfov un concept foarte răspândit în Europa, astfel încât, dacă un pasager optează pentru un bilet de 3 lei, îl poate utiliza pentru 90 de minute numai cu transportul de suprafață, iar pentru un bilet de 5 lei, poate utiliza timp de 120 de minute atât transportul de suprafață, cât și cel subteran (metroul).

Biletul de 24 de ore rămâne la același tarif (8 lei). În plus el va fi valabil chiar 24 de ore, nu doar de la ora emiterii și până la miezul nopții, cum era până acum. La fel și biletul de 72 de ore.

Dacă cineva dorește un bilet de 24 de ore cu care să poată călători și la suprafață, și cu metroul, tariful este de 14 lei. Pentru un bilet similar, dar pentru un interval de timp de 72 de ore, tariful este de 35 lei.

Mai mult decât atât, dacă pasagerii optează pentru abonamente, avantajele sunt și mai mari: astfel, un abonament pe toate liniile din Regiunea București – Ilfov devine mai ieftin (80 lei, față de 125 lei), la fel ca și abonamentul pe toate liniile din regiune plus un abonament de metrou (140 lei, față de 195 lei).

O altă facilitate inedită este posibilitatea oferită companiilor de a le oferi angajaților abonamente, la un tarif cu 10% mai ieftin (în cazul achiziției a peste 30 abonamente).

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Prețurile locuințelor, mai mari față de anul trecut. La mare căutare sunt apartamentele și casele noi

Piața imobiliară înregistrează creșteri pe toate planurile.

Sindicaliştii Cartel Alfa cer recalcularea salariului minim. ”Ar trebui să se țină cont de coşul minim de consum lunar”

Sindicaliştii Cartel Alfa au transmis, luni, un mesaj actualei guvernări, în care cer ca salariul minim trebuie calculat în funcţie de coşul minim de consum lunar.

Raport BNR: Avuţia netă a populaţiei a ajuns la un maxim istoric în 2020

Avuţia netă a populaţiei se situează la un maxim istoric, înregistrând o creştere cu 6% în 2020 faţă de 2019, iar activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%), se menţionează în "Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat de BNR

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.