Deficit uriaș pe piața forței de muncă până în 2021. Companiile, învățate să angajeze pensionari

×
Publicitate

Analiştii şi patronatele sunt în alertă. Până în 2021, piaţa forţei de muncă din România va avea un deficit uriaş, de peste 1 milion de oameni.

Cum situaţia tinde să devină disperată, specialiştii în resurse umane îi învaţă pe şefii de companii să angajeze pensionari, studenţi ori să îi convingă pe cei inactivi să nu mai stea cu mâinile în sân.

Câteva cifre statistice sperie firmele din România. Faţă de 1990, a scăzut populaţia de până în 30 de ani cu peste 35 la sută. În schimb, a crescut numărul românilor de 70 de ani cu peste 50 la sută. Aşa că firmele se gândesc să angajeze pensionari. Dar să vedem dacă seniorii români sunt de acord să muncească.

"Nu. Am considerat că ajunge", "Nu dragul meu, că stau cu nepoţii”, ”Am găsit, dar nu m-am mai dus. Ca paznic. Am fost tâmplar de meserie" - spun câțiva pensionari.

Dar, în afară de pensionarii de până-n 79 de ani, care ar putea munci, firmele sunt sfătuite să apeleze şi la tineri aflaţi la studii.

Specialiştii au identificat şi peste un milion de români din populaţia aptă de muncă, dar care, oficial, nu există în nicio statistică. Adică, nu sunt nici angajaţi, nici pensionari, nici studenţi.

Oana Muntean, Coaliţia pentru Dezvoltarea României: "Nu ştim ce fac. Stau acasă şi au grijă de familie. Poate pe piaţa neagră. Unii care nu sunt emigranţi, dar care lucrează sezonier în afara ţării."

De pildă, Zinel Gogu, din judeţul Bacău, care nu a avut niciodată carte de muncă. Spune că munceşte cu ziua ca să-şi întreţină cei cinci copii, dar ar fi dispus să-şi găsească un loc de muncă.

Reporter: Ai lucrat cu carte de muncă?
Zinel Gogu: Nu, niciodată.
Reporter: Ce salariu v-ar conveni?
Zinel Gogu: 10-15 milioane, dar unde să găsesc?

Problema este că firmele nu îşi deschid puncte de lucru în zone unde trăiesc oameni ca Zinel Gogu din cauza lipsei infrastructurii. Iar acolo unde există, oamenii fug în vestul Europei.

Estimările arată că 3.5 milioane de romani trăiesc în afara ţării. Până în 2040, dacă se menţine acest ritm al plecărilor în ţară, vor mai fi doar 17 milioane de români.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61995047
Mediul de afaceri: Dragi decidenţi, ne ducem de râpă dacă nu luaţi măsuri pentru criza din piaţa muncii!

Membrii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, una dintre cele mai importante organizaţii ale mediului de afaceri din România, au criticat deciziile Guvernului din ultimii ani.

61920177
Guvern: Salariul minim, diferenţiat în funcţie de studii şi vechime

Salariul minim brut garantat în plată va fi diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, informează Guvernul.

61875316
Guvernul instituie Contul Junior pentru toţi copiii cu vârsta sub 18 ani. Ce beneficii sunt

Guvernul va deschide automat, la Trezorerie, conturi de economii pentru toţi copiii cu vârsta sub 18 ani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.